Patru „Școli Europene” în județul Vaslui

Evaluarea portofoliilor depuse de unitățile școlare din țară în cadrul Competiției Naționale pentru obținerea Certificatului „școală Europeană”, ediția 2022, a avut loc în perioda 2-7 mai, la Craiova. Au participat 131 unități școlare din majoritatea județelor țării și au fost premiate 90. Competiția se adresează unităților de învățământ preuniversitar care au fost și sunt implicate în programele europene din domeniul educației și formării profesionale. Odată obținut, certificatul „școală Europeană” este valabil pentru o perioadă de trei ani, după care școala trebuie să candideze din nou pentru a reconfirma titlul obținut. Competiția constă în evaluarea calității și coerenței managementului școlii, reflectat în documentele manageriale, a rezultatelor elevilor la invățătură, examene naționale și olimpiade și concursuri școlare, precum și a impactului pe care activitățile derulate în cadrul proiectelor europene l-au avut asupra calității educației, culturii organizaționale și a ethosului școlii.