Pedeapsa muzeului care a refuzat să se transforme în bar și discotecă. Ultima speranță a lăcașului, Episcopia Hușilor! (FOTO)

IGNORANȚI… Pedeapsă cruntă pentru muzeul care a refuzat să se transforme în cârciumă și sală pentru cumetrii: nici Primăria locală, nici vreo autoritate de la județ nu au vrut să îi recunoască existența, așa că l-au lăsat în paragină, să îi cadă pereții, bucată cu bucată! Este vorba despre muzeul nerecunoscut oficial de nimeni, “Tasia Andronic” de la Grumezoaia, care, deși e absolut minunat prin conținut și poveste, și are ușile deschise de nu mai puțin de 50 de ani, oficialitățile nu au catadicsit să îl treacă într-un registru sau vreun circuit local, să îi recunoască oficial existența, dacă de investit și de reabilitat nici nu poate fi vorba. Profesorul Mihai Enache este cel care, fără simbrie, și-a asumat rolul de ocrotitor al acestui mic lăcaș al culturii și istoriei locului, însă asta l-a costat! Pe lângă ignorarea din partea autorităților locale, pe la muzeu au mai trecut și hoții de câteva ori, care au furat monedele vechi, cu care, probabil, nu știau că nu pot cumpăra nimic de la crâșma din sat, iar apoi, după hoți au trecut pe la muzeu și polițiștii, care nici ei nu au plecat cu mâna goală. Au ridicat niște exponate – arme vechi de zeci de ani, nefuncționale, ruginite, nu înainte de a-l certa pe profesorul Enache că le deține fără permis de… port-armă. Profesorul de Istorie, ajuns acum la peste 70 de ani, nu renunță la visul său de a vedea muzeul din Grumezoaia în grija unei autorități. Deznădăjduit de la atâtea uși închise ca urmare a acestui demers zadarnic, profesorul Enache se gândește: “Mi-e că dacă se întâmplă ceva cu mine, tot ceea ce este aici, cine știe ce se va alege de tot ce e aici”, spune dascălul.

Este de-a dreptul incredibil faptul că un muzeu sătesc, atât de interesant, cu peste 1.500 de exponate, amenajat într-o clădire realizată în stil “Spiru Haret”, într-o largă curte, plină de verdeață și cu arbori pitorești mai bătrâni de o sută de ani este ignorată de toate autoritățile și lăsată în voia sorții! Nimeni nu a vrut să își asume muzeul înființat acum 50 de ani de profesoara Tasia Andronic, așa că, iată, după atâția ani în care clădirea cu toată comoara din ea, a părut că supraviețuiește doar pe baza eforturilor făcute de profesorul de Istorie, Mihai Enache, muzeul de la Grumezoaia este tot al nimănui, tot nerecunoscut, tot însingurat. Desfăcând lacătul de la intrare în zăngănitul straniu al zăbrelelor, profesorul Enache deschide ușa către o bucurie a sufletului: un muzeu sătesc în toată regula, cu o tindă ticsită cu obiecte minunate, și două odăi pline cu exponate în fața cărora vizitatorul rămâne uimit. Dascălul își ia indicatorul în mână și începe povestea lucrurilor de-o gingășie cuceritoare. Unelte vechi, obiecte din existența străbunicilor, numismatică, tablouri, hărți, ii, țesături și chiar o odaie din bunici, reconstituită în detaliu. Mai sunt și documente despre fiii de vază ai satului, despre evenimente din zonă, care au marcat cumva viața locurilor. Ba și o bucată din stejarul secular este acolo, precum și opincile strămoșilor. Nu se poate descrie în cuvinte sentimentul aproape miraculos, pe care un vizitator îl poate trăi în liniștea acestui loc în care timpul trecut pare reîntors cu fața spre prezent. Cum să existe autorități zdravene la cap, minim culturalizate, care să ignore un asemenea loc? s-au întrebat cei care au ajuns în muzeul minunat de la Grumezoaia.

Ultimul licăr de speranță al profesorului Enache, Episcopia Hușilor!

Răspunsul îl știe bine profesorul Mihai Enache. “M-am zbătut mult. La Primărie m-am rugat mult de ei, însă tot ce am primit a fost o alarmă, că așa obligă legea. Am fost la Prefectură, la Muzeul Județean Vaslui, peste tot. Am trimis la Ministerul Culturii, am fost chiar și la Academia Română, dar acolo mi-au spus că Academia nu se ocupă de muzee. Peste tot am spus că muzeul de la Grumezoaia este un loc ce ne salvează de neștiință, este un loc în care se află identitatea noastră, istoria și cultura locurilor, dar nimeni nu a vrut să facă ceva pentru el. Muzeul nu există, nu vrea nimeni să îl ia în evidență. Clădirea se ruinează, dacă nu va fi reabilitată. Eu cred că i-am supărat pe mulți, pentru că le-am spus că sunt inculți, dacă nu înțeleg. Dar nu mai știu cum să îI mai conving, că muzeul acesta ne salvează sufletele, spiritul, ca să avem ce arăta copiilor. Nu doar baruri și crâșme. Au venit aici să le dau sala să facă o cumetrie, apoi au cerut să le dau o sală, ca să joace tenis de masă. Într-o zi, o persoană m-a certat că de ce țin vechiturile acestea în clădire, în loc să dau clădirea să se facă o sală de dans, un bal frumos. Sunt foarte trist din cauză că acești oameni nu înțeleg”, spune dascălul. Profesorul Mihai Enache mai are o speranță. Spune că a auzit că duminică, 29 mai, în comună, la biserica din Urlați, vor veni preoți și conducerea Episcopiei Hușilor va fi. “Mi-am pus în gând să rog pe Ierarhul locului să vină și până la mine, la muzeu. Măcar să îl vadă. Sunt doar 2 kilometri. Mi s-a spus că nu se va putea asta, dar eu o să încerc. Am o vârstă și trebuie să găsesc pe cineva, o autoritate, care să înțeleagă rostul muzeului și să îl apere de toate”, spune, cu un licăr de nădejde, profesorul Mihai Enache.