Rugăciunea în viața tânărului creștin. Sfaturi de la părintele Adrian, considerat duhovnicul tinerilor din Bârlad

APEL… Adrian Țapu este considerat în Bârlad un preot apropiat de tineri. Acesta slujește la Biserica Sf. Gheorghe și astăzi a venit deschis să tranșeje o problemă destul de dureroasă din comunitate: depărtarea tinerilor de la credință și de la rugăciune, doar sub pretextul unui modernism absurd, care de fapt cultivă libertinajul, un prim pas pe care tânăra generație îl face pe calea întunecată a pierzaniei sufletelor. Iată cum definește acesta nevoia de rugăciune a oamenilor, dar mai ales de unde vine această necesitate: „Atingându-se de pomul cunoașterii, omul a pierdut legătura intimă cu Dumnezeu și a întinat chipul dumnezeiesc așezat în el ca o sămânță. De aceea, el a căutat să se întoarcă la starea paradisiacă din care a căzut. Și cum altfel se putea reînscrie pe traiectoria verticală a întâlnirii cu Creatorul său, dacă nu prin rugăciune? Cum putea omul să se ridice cu mintea, cu inima, cu credința și cu vocea la Făcătorul său, dacă nu prin rugăciune? Aceasta este mai mult decât un dialog, este chiar necesitatea ființială a sufletului omenesc de a se uni cu Creatorul său, este cheia cunoașterii lui Dumnezeu, modalitatea prin care ne împărtășim din oceanul iubirii dumnezeiești”.

Preot Adrian ȚAPU

Pentru tinerii din societatea contemporană, este greu să înțeleagă valoarea și importanța practicării rugăciunii în viața cotidiană. Când etica individualistă și libertină a vremurilor de astăzi capătă amploare și când dimensiunea spirituală a existenței se diminuează semnificativ, rugăciunea apare ca un sfeșnic care luminează întunericul dinăuntrul și din afara sufletului, ca un liman la care putem poposi când valul ispitelor împresoară. Pe lângă faptul că menține omul în legătură cu Părintele ceresc, pe Care-L simte prezent, îngrădindu-și voința proprie cu harul dumnezeiesc, rugăciunea hrănește sufletul, așa cum mâncarea hrănește trupul și deschide vistieria darurilor dumnezeiești, aducând „bucuria, pacea, îndelungă-răbdarea, bunătatea, facerea de bine, credința, blândețea, înfrânarea, curăția”, care sunt roadele Duhului Sfânt, după cum spune Sfântul Apostol Pavel în Epistola către Galateni. De aceea, însuși Mântuitorul Iisus Hristos a îndemnat să priveghem și să ne rugăm neîncetat, pentru a rezista în această lume desacralizată și a încărca rezervorul sufletesc cu sfințenie. Dacă un tânăr ar înțelege semnificația rugăciunii, viața sa ar căpăta sens, căci scopul vieții noastre creștine este dobândirea Duhului Sfânt, după cuvintele Sfântului Serafim de Sarov, iar rugăciunea este un mijloc de împărtășire cu acest har dumnezeiesc. Dar, în această atmosferă de trivialitate și de concentrare doar spre aspectele perisabile ale vieții, unui tânăr îi este dificil să intre în cămara inimii sale, să-și adune mintea și să se concentreze la dialogul său cu Dumnezeu.

Întrebare existențială: Știu tinerii să se roage?

De multe ori, un tânăr nu știe cum să se roage, pentru că nu este atent la condițiile unei rugăciuni primite de Dumnezeu: credința puternică (Marcu 11, 24), săvârșirea voii dumnezeiești prin împlinirea faptelor bune la care ne-a îndemnat Mântuitorul și, mai ales, împăcarea cu toți din jurul său. Greu lucru este iertarea și acceptarea celuilalt așa cum este, fără a-l judeca, mai ales când ne considerăm nevinovați (dar oare chiar suntem fără de pată înaintea lui Dumnezeu?). Totuși, de îndeplinirea acestui lucru depinde ascultarea rugăciunii de către Dumnezeu (Marcu 11, 25-26), (Matei 5, 23-24). Și chiar în rugăciunea „Tatăl nostru”, se rostește această condiție „și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri”. Dacă îi vine greu tânărului să ierte, tocmai rugăciunea pentru cel cu care este în supărare îi revarsă și iubirea pentru el, dar îl învață și smerenia, fără de care nu poate să-și recunoască nimicnicia în fața lui Dumnezeu și faptul că prin greșelile sale L-a supărat, și pe El, și pe aproapele, în care e însămânțat tot chipul lui Dumnezeu. De multe ori, un tânăr nu știe ce să spună în rugăciune. De aceea psalmistul David, cu înflăcărare îl ruga pe Domnul, zicând: „Să se îndrepteze rugăciunea mea ca tămâia înaintea Ta” (psalmul 140). Iar cuvintele rugăciunii sale se ridicau ca o ardere binemirositoare înaintea lui Dumnezeu, pentru că ea izvora dintr-o „inimă înfrântă și smerită” (psalmul 50). Cu adevărat, o inimă în care sălășluiește smerenia și, mai ales, curăția, va vedea, prin rugăciune, pe Dumnezeu, întocmai după spusele Mântuitorului: „Fericiți cei curați cu inima, că aceea vor vedea pe Dumnezeu”. Iar inima unui tânăr este ca o floare curată ce ar trebui să se aducă Domnului frumoasă și neprihănită. De aceea vrăjmașul caută prin orice mijloc să o ofilească mai înainte de vreme, prin toate tentațiile pe care lumea modernă le oferă. În acest context, își mai are rugăciunea rostul ei? Da, cu atât mai mult cu cât aceasta îngrădește sufletul ca un zid în fața săgeților arzătoare ale celui care dorește să ne răpească frumusețea sufletului.

Sfaturile preotului Adrian pentru tineri, luând exemplu sfinților care au îmbrățișat calea lui Dumnezeu de la vârste fragede

MODELE… Atacurile răului deseori sunt puternice și nu trebuie să slăbească puterile sufletești dacă tânărul este înarmat cu rugăciunea și își pune voința proprie sub ascultare de legea dumnezeiască. Împletită cu postul și milostenia, rugăciunea trasează coordonatele unei vieți ascetice, al cărei scop este omorârea egoismului din care izvorăște răul și eliberarea firii pentru a ajunge la starea de nepătimire. Cât de minunată este puterea rugăciunii! Și aceasta ar părea de domeniul fantasticului, dacă nu ar fi pilde vii, care au dovedit prin viața lor valoarea rugăciunii. Sfinții sunt modele de urmat, către care tinerii de astăzi ar trebui să se îndrepte. Majoritatea sfinților erau tineri cu vârsta, dar bătrâni cu mintea, căci înțelegând precaritatea vieții acesteia, au ales să se jerftească pentru Hristos și să trăiască precum îngerii încă din această lume. Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, Sfânta Mare Muceniță Ecaterina, Sfânta Mare Muceniță Chiriachi sunt doar câteva din numele celor care au practicat rugăciunea pentru a intra în împărtășire nemijlocită cu Dumnezeu, astfel rezistând în fața prigonirilor suferite de la cei care nu doreau să-L primească pe Dumnezeu în sufletul lor.

Tinerii trebuie să sporească rugăciunea, altfel viața omului încetează

MOȘTENIRE…Tragem concluzia, având în vedere cele discutate anterior, că sporirea în rugăciune nu trebuie să se sfârșească niciodată. De fapt, prin rugăciune tânărul rămâne cu Dumnezeu și trăiește încă din viața aceasta atmosfera împărăției cerurilor, care nu e altceva decât iubire, har și lumină, toate izvorâte din slavoslovirea neîncetată a dumnezeirii. Dacă se oprește această sporire în rugăciune, atunci viața omului a încetat, așa cum explică Sfântul Teofan Zăvorâtul. De aceea, folosind aceleași cuvinte din Acatistul de mulțumire, „precum așteaptă zorii drumețul rătăcit noaptea în pădure, așa și eu însetez de razele Tale, Bunule, ca să nu pier cu totul”, este important ca tânărul să practice rugăciunea pentru a nu se lipsi de Harul cel de viață dătător.