AVERE… Alungați, din propriile case, de război, ucrainenii au plecat la drum, cu toată agoniseala. Este și cazul a doi ucraineni, bărbat și femeie, care au ajuns în Vama Albița cu 2 milioane de dolari cash și bijuterii de aproape un milion de dolari. Au omis, în schimb, să declare vameșilor averea pe care o transportau, astfel că banii și bijuteriile au fost confiscate de către autorități. În cauză, autoritățile au deschis o anchetă, mai ales că nu ar fi primul caz de ucraineni care transportă, peste graniță, sume mari de bani. Numai că, aceștia, ajunși în Punctul de Trecere al Frontierei, declarau banii autorităților române. În acest caz nu s-a întâmplat același lucru și mica avere din mașină, nedeclarată, a ridicat semne de întrebare. Ancheta ar putea viza, în principal, proveniența banilor dar și persoanele care transportau mica avere. Nu este primul caz de ucraineni care ajuns în Albița cu sume mari. Pe surse, am aflat că au mai fost cel puțin două cazuri de acest fel, cu ucraineni care au trecut vama cu sute de mii de euro asupra lor. Singura diferență a fost că aceștia nu s-au ferit să declare autorităților sumele pe care le aveau asupra lor.
După mai bine de două săptămâni de război și cu un flux de sute de mii de ucraineni la frontierele României, vameșii din Albița fac și prima captură de bani și bijuterii, transportate de doi ucraineni, un bărbat și o femeie care nu au declarat mica avere pe care o aveau asupra lor. Vorbim aici de aproape 2 milioane de dolari cash și bijuterii în valoare de un milion de dolari, în special ceasuri scumpe. Pentru autoritățile române, transportul nedeclarat a ridicat semne de întrebare, mai ales că mai mulți conaționali ai celor doi au trecut frontiera cu bani, dar au declarat sumele vameșilor și au trecut fără probleme. În acest caz, cei doi ucraineni nu au putut demonstra proveniența banilor sau nu au cunoscut legislația din România și și-au încercat norocul cu bani ascunși prin bagaje. Autoritățile române au deschis o anchetă în acest caz, pentru a se lămuri de ce cei doi ucraineni au încercat să introducă ilicit banii în țara noastră și unde voiau să ajungă cu ei. De asemenea, conform unor surse, este luată în calcul varianta traficanților de țigări care au încercat spălarea banilor sau chiar a terorismului. Nu sunt singurii ucraineni care au trecut frontiera cu sume mari de bani asupra lor. Au fost cazuri, nu numai în Vama Albița, cu persoane care aveau sute de mii de euro asupra lor. De fiecare dată au declarat banii avuți asupra lor și nu s-a întâmplat nimic. În cazul celor doi, banii au fost confiscați și notate seriile. Dar această faptă reprezintă o contravenție astfel că au primit, sigur, o amendă. Se pot adresa acum instanței de judecată și își pot primi banii înapoi după ce achită amenda. Asta în cazul în care pot justifica proveniența banilor. Dacă a fost deschisă o anchetă, lucrurile se vor lămuri. Vor rămâne fără bani și vor fi trași la răspundere dacă banii provin din traficul de țigări ori alte activități ilegale sau persoana sau persoanele prinse cu bani asupra lor sunt altcineva decât au spus.
Banii, bijuteriile și ceasurile au fost reținute!
CERCETĂRI… «În urma verificărilor au fost descoperite în bagajele din autoturism mai multe bunuri : 9 ceasuri diferite mărci, bijuterii, 24 genți inscripționate cu denumiri ale unor firme recunoscute și sume în valută nedeclarate. Peste 1,6 milioane dolari și peste 50.000 euro. În cauză, a fost sesizată unitatea de parchet competentă, bunurile si sumele în valută fiind ridicate în vederea continuării cercetărilor», au declarat reprezentanții Poliției de Frontieră.
Cine stie ce droguri,arme ,munitii
Mai au ascunse cu ei prin masini…
sau bombe biologice din laboratoarele secrete ale imperialiștilor americani:))
ntz.. ntz.. ntz..
Ii primesc înapoi dacă nu sunt din furt sau altceva de genul
Ma mir ca nu le e frica sa circule cu atâția bani la ei mai ales acum, unii s-au dus in vama special sa-și împrospăteze stocul de fete vândute si nici vameșii romani nu sunt usa de biserica
Pe lângă majoritatea ucrainenilor cinstiți( ca în orice stat)..au și ei pleava lor.Așa că.. nu este cazul să fie judecati cetățenii unei țări aflată la anaghie …pentru unele uscături pe care le au.
Cernobil are curent in sfarsit!
https://stiridinromania.ro/alimentarea-cu-electricitate-a-centralei-nucleare-de-la-cernobil-s-a-reluat
Muie pe față.
ACUM au ocazia să ajungă în toată Europa, fără acte, fără să-i întrebe nimeni (mare) lucru. Să-l pupe în cur toată viața pe Putin de cadoul ăsta.
Și prostimea plânge de jălea lor….
Necăjiți ce dracu…..așteaptă cana cu ceai fierbinte și o pătură!😀😀😀😀😀😀
BIne ca voi ati umplut Europa cu hoti, curve, talhari, cersetori.
E bine ca munciti pe 1000E pe-afara, dar cand sa se duca si astia, nu va mai convine, va credeti superiori.
Daca nu era Base sa ne bage in UE, acuma erai la schimbul 3 la pus naturi pe haine la Confectii, faceai haine in LOHN pe 10 lei bucata.