„Suntem pe 20 decembrie și nu avem legea cu certificatul verde”, a spus Florin Cîțu luni seara, la Digi24, în contextul în care legea inițiată de PNL a fost respinsă de PSD în Parlament, iar guvernul încă nu a definitivat forma unei legi care să fie adoptată prin asumarea răspunderii. „Timpul curge în defavoarea noastră”, a spus președintele PNL. În ceea ce privește decizia de a se acorda un număr de 15 teste pentru cei care lucrează în sectorul bugetar, președintele Senatului o consideră discriminatorie: „Nu se poate să aloci resurse din buget pentru sectorul bugetar, dar resurse pe care le luăm de la privați. Și pe privați să-i penalizăm”, a punctat Cîțu.
Florin Cîțu, președintele PNL: Suntem pe 20 decembrie și nu avem legea cu certificatul verde. Avem în Parlament un proiect de lege depus de noi. Un proiect pentru care PSD a votat împotrivă. Înțeleg că acel proiect nu este agreat, foarte bine, dar încă nu s-a venit cu o variantă.
Timpul curge în defavoarea noastră. Este nevoie de acest proiect să vină. Am primit mai multe variante de la premier sau de la partenerii de coaliție.
Trebuie să agreăm o variantă pe care să o votăm. Să vedem care este. Cel mai rău acum este să nu faci nimic. Cei care merg împotriva acestei acțiuni sunt cei care beneficiază. Sunt aceste grupări care militează împotriva vaccinării, deși știm că e singura soluție…https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/florin-citu-suntem-pe-20-decembrie-si-nu-avem-legea-cu-certificatul-verde-timpul-curge-in-defavoarea-noastra-1776645