PROTEST… Zeci de călători din gările Bârlad și Vaslui s-au văzut în imposibilitatea de a ajunge la destinație în această dimineață, după ce o parte dintre angajații CFR au declanșat o grevă spontană. Este vorba despre personalul care se ocupă cu repararea locomotivelor, nemulțumit de înghețarea salariilor. Liderul sindicaliștilor Rodrigo Maxim a precizat că 1.500 de lucrători din toată țara participă la protest, dar și alți angajați sunt nemulțumiți și așteaptă negocierile cu Ministerul Transporturilor. Sindicaliștii cer o majorare a salariilor de 35% pentru această categorie de personal. CFR Călători a anunțat că protestul spontan de luni dimineață a afectat circulația a nouă trenuri, majoritatea în zona regionalei Iași, dar sunt întârzieri și pe regionalele București, Craiova și Galați. Astfel, trenul 6401 care trebuia să plece spre Iași stă de câteva zeci de minute în gara Vaslui, iar trenul 6404 care trebuia să circule spre Bârlad încă nu a sosit la Vaslui.