spot_img
spot_img
4.1 C
Vaslui
22-dec.-2024

Vânt, ploi, lapoviţă şi ninsoare în toată țara. ANM a emis o avertizare meteo valabilă până sâmbătă

- Advertisement -

Meteorologii au emis, joi, o avertizare meteo de intensificări ale vântului şi precipitaţii moderate cantitativ sub formă de ploaie, lapoviţă şi ninsoare, valabilă până sâmbătă dimineaţa, în întreaga ţară.

Conform prognozei emise de Administrația Națională de Meteorologie (ANM), în intervalul 2 decembrie, ora 20:00 – 4 decembrie, ora 10:00, vântul va avea intensificări la munte, la altitudini de peste 1.700 de metri, unde vitezele vor depăşi temporar 60 – 70 km/h, iar pe creste, rafalele vor depăşi 90 – 100 km/h, spulberând zăpada.

Totodată, intensificări ale vântului vor fi şi în regiunile vestice, iar vineri (3 decembrie), local şi temporar şi în restul teritoriului, cu viteze în general de 45 – 55 km/h.

Pe parcursul zilei de vineri, aria precipitaţiilor se va extinde, iar la munte treptat vor predomina ninsorile şi local se va depune strat nou de zăpadă.

Precipitaţii sub formă de ploaie, lapoviţă şi pe arii restrânse ninsoare se vor semnala în vest, centru şi nord, în timp ce pe parcursul nopţii de vineri spre sâmbătă (3/4 decembrie) şi în est şi sud. Cantităţile de apă vor depăşi izolat 10 – 15 l/mp, îndeosebi în zonele de munte…https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/vant-ploi-lapovita-si-ninsoare-in-toata-tara-anm-a-emis-o-avertizare-meteo-valabila-pana-sambata-1756319

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.