spot_img
spot_img
4.1 C
Vaslui
22-dec.-2024

BioNTech a început să lucreze la un vaccin special pentru varianta Omicron

- Advertisement -

Compania germană BioNTech, inventatoarea celui mai utilizat ser anti-COVID-19 din Occident, a anunțat luni că a început să lucreze la un nou vaccin, împotriva Omicron, noua variantă detectată în Africa de Sud şi clasată „îngrijorătoare” de către OMS, deși încă nu este clar dacă va trebui să refacă actualul ser anti-COVID-19, scrie Reuters.

Dezvoltarea unui vaccin adaptat face parte din procedura standard a companiei pentru noile variante, a precizat BioNTech, într-un comunicat. Studiul cu privire la eficienţa vaccinului iniţial este menţinut, însă compania farmaceutică încearcă să câştige timp prin adaptarea formulei vaccinului.

„Primii pași ai dezvoltării unui potențial nou vaccin se suprapun cu cercetările necesare pentru a evalua dacă va fi nevoie de un nou vaccin”, se mai arată în sursa citată.

Noua variantă Omicron a coronavirusului prezintă „un risc foarte ridicat” la nivel mondial, a avertizat luni Organizaţia Mondială a Sănătăţii. OMS a subliniat însă că persistă numeroase incertitudini în ce priveşte periculozitatea şi transmisibilitatea variantei. …https://www.digi24.ro/stiri/externe/mapamond/biontech-a-inceput-sa-lucreze-la-un-vaccin-special-pentru-varianta-omicron-1753435

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.