Conducerea Direcţiei de Sănătate Publică Suceava a demarat o anchetă internă, după ce în spaţiul public au apărut informaţii că doi angajaţi ai instituţiei s-ar fi vaccinat anti-COVID în mod fictiv. Unul dintre ei a decedat din cauza unor complicaţii în urma Covid-19, la Spitalul Suceava.
Conducerea Direcţiei de Sănătate Publică Suceava a demarat o anchetă internă, după ce în spaţiul public au apărut informaţii că doi dintre angajaţii instituţiei, între care o asistentă medicală şi un referent, s-ar fi vaccinat anti-COVID doar pe hârtie. Ancheta a început după ce referentul a murit de COVID-19, în data de 14 noiembrie, în secţia de Terapie Intensivă a Spitalului Judeţean Suceava. Pacientul a fost internat în data de 2 noiembrie, după ce timp de o săptămână ar fi încercat să se trateze acasă. El ar fi declarat că s-ar fi imunizat împotriva noului virus, în lunile mai şi iunie, a.c. Din păcate, boala a evoluat într-o formă severă, bolnavul suferind complicaţii ale COVID-ului, insuficienţă respiratorie şi ischemie acută la un picior. Medicii din spital au considerat că acest caz este dubios întrucât pacientul avea 58 de ani, figura ca imunizat cu schema completă împotriva noului virus, şi nu avea boli preexistente. Din acest motiv au luat legătura cu DSP-ul. În urma urma anchetei interne a instituţiei de sănătate publică s-a conturat ipoteza că pacientul decedat ar fi fost vaccinat în mod fictiv, datele sale fiind introduse în sistem de către asistenta medicală. Prefectul judeţului Suceava, Alexandru Moldovan a confirmat că există ancheta internă la DSP şi că instituţia a sesizat Ministerul Sănătăţii şi Poliţia.
Citeste mai mult: adev.ro/r2rdwp