“Mamă vitregă” Petruța, de trei ori mamă!

EMOȚII… Se întâmplă câteodată ca numele de “mamă vitregă” să fie atât de nedrept, pentru sufletul unei femei care are grijă cu dragoste de copiii alteia, încât vorba aceea veche, care spune că “mama e, de fapt, cine te crește” capătă un sens bun de luat-aminte! Este cazul Petruței, o femeie de aproape 50 de ani din satul Voloseni, comuna Pădureni, care are grijă de cei trei copii ai bărbatului cu care este împreună de aproximativ doi ani. Viorel s-a despărțit de fosta soție, care și-a găsit pe altcineva, iar lui i-a trimis copiii să-i crească. Omul s-a adăpostit în casa părintească și, de doi ani, Petruța a acceptat să vină în familia lor și să fie ea mamă celor trei copii frumoși, doi băieți și o fată. Din păcate, casa în care locuiesc e ponosită și plouă mult în ea, dar cu ce bani să schimbi un acoperiș întreg, când sunt atât de multe nevoi la o casă cu trei copii?! Petruța însă face totul pentru ca micuții, de 12 ani, 9 ani și 7 ani, să fie mereu curați, hrăniți și veseli. Povestea lor a fost descoperită într-o zi de o doamnă care lucrează în contabilitatea spitalului Huși. Își pusese de vânzare un frigider, însă într-o zi a sunat-o cineva și a rugat-o, dacă poate, să nu îl dea, până când ea va lua alocația copiilor și va veni să cumpere frigiderul. Era Petruța, iar vocea ei blajină, dar și copiii pentru care voia să cumpere frigiderul a stârnit multă empatie. Inclusiv reprezentanți ai Asociației Sportive Hușana au ajuns la casa lor din Voloseni și au spus că vor ajuta această familie.
Cine îi vede pe cei trei copii, cum se adună cu drag și cu încredere pe lângă Petruța și o îmbrățișează, niciodată nu ar bănui vreodată că nu ea este mama lor naturală. Adevărul este că cea care a dat viață celor trei copii superbi – Alin – 7 ani, Mihaela – 9 ani și Gabriel – 12 ani, se află într-un sat din apropiere, dar și-a refăcut viața și i-a lăsat pe copii în grija tatălui. Petruța îl știa bine pe Viorel, tatăl lor, pentru că în tinerețe au fost împreună, însă singurul lor copiul a murit, iar soarta i-a dus pe fiecare pe câte un drum. Petruța a fost plecată ani la rând în vestul țării, unde a muncit și și-a făcut un rost. Nu a mai avut copii și asta a fost o durere pe care a ținut-o în inimă. A revenit în comuna natală și l-a regăsit pe Viorel, singur, cu trei copilași superbi în grijă. Nu a ezitat o clipă să ajute, să fie acolo, să fie mamă pentru copii, mai ales că cei trei micuți veneau să mângâie rana veche, a pierderii în tinerețe a unicului copil. Și poate de aceea un astfel de caz cum nu vezi prea des, nu putea să rămână prea mult neștiut de cei din jur, mai ales că familia are nevoie de ajutor.
Totul a plecat de la un… frigider!


Felicitari tuturor pentru initiativa si efort. O singura remarca articolului: familia e din comuna Stanilesti, nu Padureni.
da, multumim de precizare.