MĂRTURII DIN SÂNUL MORȚII: cum a scăpat un hușean nevaccinat de Covid!

GRAV… Un hușean în vârstă de 67 de ani, Eugen Vasilache, nevaccinat și înspăimântat de perspectiva de a ajunge într-un spital, pe care “fataliștii” încă îl văd ca ultima haltă spre moarte, a învins Covid-ul, tocmai după ce s-a internat la Spitalul “Elena Beldiman” din Bârlad. Acolo murise în urmă cu un an sora sa și de aceea era reticent. Nu știe de unde a luat virusul Sars-Cov-2, însă povestește că atunci când s-a simțit rău s-a testat cu testele rapide de trei ori, însă toate au ieșit “negative”. Doar un test PCR, făcut la o clinică privată din oraș i-a arătat că boala sa este Covid-19. A sunat la Ambulanță și a fost dus la spitalul din Bârlad. Chinul cel mai mare avea să vină la Primire Urgențe, unde a stat 18 ore pe un scaun de plastic, în așteptarea rândului, alături de alți 20 – 30 de oameni, tot cu Covid. De aici încolo însă, relatările lui Eugen Vasilache arată sacrificiul aproape de neînchipuit al cadrelor medicale, între care, remarcă el, al doamnei doctor Manolache, de a face față unui val de pacienți sleiți de puteri, speriați, vlăguiți și abia respirând. El însuși spune că a salvat într-o noapte un pacient, care căzuse din pat și rămăsese fără masca de oxigen. “Cel mai mult m-a împresionat devotamentul cadrelor medicale și solidaritatea pacienților”, spune hușeanul.

“În dimineața zilei de 18 septembrie m-am trezit cu o durere inexplicabil de intensă la mușchii picioarelor. Nu muncisem mai mult sau mai greu cu o zi înainte. Mă deplasez aproape zilnic în localitatea Pâhnești, unde o am în grijă pe mama în vârstă de 94 de ani, imobilizată la pat și unde lucrez foarte mult pământ, grădină, livadă, vie, pădure… După-amiază, deci, am mers la farmacie și i-am cerut farmacistului „Anticârcel” și Magne B6, convins că este vorba de lipsă de magneziu, fenomen care se întâmplă la schimbarea anotimpului. Și farmacistul a fost de acord, așa că seara am luat medicamentele. A doua zi, durerea a dispărut și mi-am continuat programul. Am observat că îmi pierd echilibrul, că mă cam bate vântul din toate părțile. Pe 21 septembrie am simțit dureri de cap și o stare febrilă, dar am rezolvat luând un „Nurofen”. Căutând un pix într-o vază artizanat, unde îmi țin mai multe mărunțișuri, am dat peste un termometru… Mi-am zis „ia să vedem ce temperatură am!” Am rămas uimit când am văzut că instrumentul indică aproape 38 de grade. Atunci, pentru prima dată, am bănuit că am contractat virusul! A doua zi am cumpărat mai multe teste rapide și bineînțeles testul a indicat că sunt „pozitiv”, susține Eugen Vasilache.

La Urgențe, la Bârlad, ca în spatele frontului: 25-30 de persoane, sleite de boală, așteptau să fie internate

“Am luat legătura cu doctorul de familie, care calm mi-a zis să stau liniștit, să iau antitermice și analgezice, să stau izolat în casă, că poate fi o formă ușoară de infecție. Ușoară a fost vreo patru zile, apoi lucrurile s-au complicat: temperatură 38,5 zi și noapte timp de patru zile și patru nopți, fără să mănânc, cu dureri de cap și ochi, intense. Nu am tușit, nu mi-a fost sete, mi-am păstrat simțul gustului și al mirosului. Am uitat să spun că mi-am administrat și un antibiotic, care nu avea niciun efect asupra temperaturii ridicate. M-am hotărât să fac un test PCR la o clinică din oraș, știu că era joi, iar rezultatul a fost „pozitiv”. Între timp făcusem încă trei teste rapide, care, culmea, toate au ieșit „negative”. Cum rezultatul de la clinică l-am primit luni, am devenit „pozitiv” oficial. Deci luni, 28 septembrie, am anunțat la 112 ambulanța, care s-a prezentat și m-a transportat la Spitalul Bârlad. Am așteptat 18 ore până la internare, stând să-mi vină rândul pentru analize și C .T. împreună cu 25-30 de persoane, în aceeași situație cu mine. A fost perioada cea mai grea a suferinței”, a spus Eugen Vasilache.

“În a patra zi mi-am dat seama că nu voi muri și am început mișcarea: 10 ture pe coridor, egal 1 km”

“După ora 23.00, rezultatele au încetat să mai apară, semn că singurul doctor radiolog din spital se odihnea și el, ca omul. Să stai 18 ore pe un scaun de plastic este o pedeapsă! Nu mai conta nimic, eu plecasem la spital liniștit, fără frică că voi muri și convins că așa se va întâmpla. Îmi părea rău, totuși că nu-mi terminasem treburile importante. Cum să gândești altfel decât așa, când toată lumea numea Spitalul Bârlad ca fiind sfârșitul vieții pacientului, un Auschwitz-Birkenau modern?! Acolo murise sora mea cu un an în urmă de aceeași boală. Am fost internat la salonul 1. Am rugat asistenta să-mi facă o perfuzie cu ce știe, spunându-i că am așteptat 18 ore, că n-am mâncat de două săptămâni și că sunt deshidratat… Ea știa, căci se uitase în documente și știa și cât de grav sunt, așa că nu a durat mult și mi-a instalat branula. Încet, încet îmi reveneam, vedeam totul mai clar și am început să am îndoieli că voi muri în acea zi. La ora 10 a început vizita medicului, tocmai șefa secției, doamna doctor Manolache, cu rădăcini hușene, mare iubitoare a orașului nostru. Anamneza a durat puțin terminându-se cu întrebarea: „Vaccinat”? …I-am răspuns negativ. În salon eram 6 persoane, din care doi cu oxigen. Trei erau din Huși. Seara, după o altă perfuzie, în care s-au pus antivirale, mi-am revenit brusc, chiar am și mâncat. A doua zi de spitalizare a fost și mai plină de speranță. Ce m-a impresionat? Răbdarea asistentelor, solidaritatea pacienților, curățenia, căldura, calitatea hranei. Felul în care discuta cu fiecare pacient în parte doamna doctor Manolache. În a patra zi mi-am dat seama că nu voi muri, am început mișcarea: 10 ture pe coridor, egal 1 km. Aș fi alergat un pic, dar m-am temut să nu par nebun! Fiind prieten bun cu insomnia, încă din adolescență, știam toate amănuntele despre pacienți, noaptea veghindu-i, ajutându-i, hrănindu-i, învelindu-i. Cred că am salvat un pacient, care de două zile era foarte apatic, găsindu-l căzut din pat, la ora două noaptea, fără oxigenul de care avea nevoie. Tot eu l-am determinat să mănânce. Începând cu ziua a zecea, nu am mai primit antibiotice. De abia atunci am aflat că virusul îmi afectase 40% din plămâni și că mă reparasem. Am slăbit 8 kg în 14 zile de suferință”, spune Eugen Vasilache.

“În perioada aceasta am învățat că poți să pleci dincolo, indiferent cine ești”

“Nu am fost și nu sunt împotriva vaccinării. Am amânat vaccinarea și în speranța că va apărea un vaccin mai sigur. După ce se va apropia sfârșitul imunizării, urmare a trecerii prin boală, mă voi vaccina! Soția mea s-a infectat de la mine și a fost internată după o zi și externată cu cinci zile mai devreme decât mine. Dar ea era vaccinată! Sfătuiesc pe toți oamenii să se vaccineze, să nu ia în considerație teoriile conspiraționiste, dacă vor să trăiască, fiindcă nimeni nu va scăpa de această boală periculos de vicleană! În perioada aceasta, am învățat că poți să pleci dincolo, indiferent cine ești, indiferent cât de zmeu te crezi! Am învățat că trebuie să fii bun cu cei din jur, că trebuie să trăiești și să prețuiești din plin orice clipă din viață. Cea mai frumoasă fază a fost în ziua când doamna doctor Manolache a zis că după ce va trece această spurcată pandemie, va veni la Huși să constate câte persoane o vor întâmpina cu flori, la cîți pacienți a salvat! Am asigurat-o că vom rupe și florile din parcuri, dar tot nu am putea să răsplătim faptul că domnia sa chiar ne-a salvat. Grozav om!”, a spus hușeanul care s-a vindecat de Covid în spitalul din Bârlad.