PSD anunţă că Neacşu Lazăr, membru al Consiliului General al Capitalei şi-a dat demisia din partid şi din funcţia de consiler general. Demisia sa vine în urma unei anchete realizată de jurnaliştii de la Recorder, care a scos la iveală o reţea secretă în care oameni de afaceri, politicieni şi oameni din conducerea BOR lucrează într-o megaafacere cu fonduri publice. „Organizaţia PSD Bucureşti şi organizaţia PSD sector 4 anunţă că dl Neacşu Lazăr şi-a prezentat în această dimineaţă demisia din Partidul Social Democrat şi din calitatea de consilier general PSD din cadrul Consiliului General al Municipiului Bucureşti”, au informat social-democraţii. Vasile Neacşu a fost membru al Consiliului General al Capitalei. Consilierul şi-a dat demisia după ce a apărut într-un documentar Recorder privind construcţia şi reabilitarea de biserici din bani publici. Potrivit jurnaliştilor de la Recorder, Lazăr Neacşu este la al doilea mandat de membru în CGMB, din partea PSD şi, înainte de politică, a avut afaceri în construcţii, el fiind indicat de sursele jurnaliştilor ca un „agent de influenţă a Bisericii“, care trage sfori pentru obţinerea de fonduri din fondurile locale. Neacşu le spune celor de la Recorder cum a intrat în politică: „În 2016 nu am avut ce face, şi l-am intrebat pe Marele Alb: «Preafericirea Voastră, vreau să ma duc si eu consliier general, la ce partid sa ma duc?. – «Du-te la PSD că va câştiga toată ţara». El m-a sfătuit. Şi asa a fost, n-a câştigat PSD în toată ţara? Da. Normal, că-i securist. Normal, că-i securist. E de-al lor, nu? E cel mai informat om, ca şi Papa”, spune Neacsu în înregistrarea Recorder. Recorder.ro a prezentat, la capătul a opt luni de documentare, ”o reţea secretă în care oameni de afaceri, politicieni şi prelaţi de la vârful Bisericii lucrează mână în mână într-o megaafacere: construcţia şi reabilitarea de biserici din bani publici”. ”Toată acestea reţea operează cu binecuvântarea celui mai puternic om din Biserica Ortodoxă Română, pe care oamenii săi îl numesc Marele Alb”, mai spun jurnaliştii, referindu-se la Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitul Daniel.
Folosim cookie-uri pentru a colecta și utiliza date care ne permit să personalizăm conținutul și reclamele, oferindu-vă cea mai bună experiență pe site.
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.