REACȚIE… Vasluienii cer deputaților care îi reprezintă în Parlamentul României să nu voteze proiectul de lege privind aprobarea OUG 68/2021, prin care Executivul a introdus în legislația din România a Certificatul digital european, pentru libera circulație în interiorul Uniunii Europene. Paginile de Facebook ale parlamentarilor Mihai Botez, Tudor Polak și Raisa Enachi au fost împânzite de comentarii în care sunt rugați să nu “voteze segregarea românilor pe criterii medicale”. Proiectul de lege a fost adoptat de Senat și a primit aviz nefavorabil în Comisia pentru drepturile omului, culte și problemele minorităților naționale din Camera Deputaților. Însă avizul e consultativ, astfel că, cel mai probabil săptămâna aceasta, urmează să aibă loc dezbaterile în plen. “Cetățenii vă cer vot împotriva certificatului verde și impotriva limitării drepturilor fundamentale garantate de Constituția României. Aveți grijă cum votați. Toată lumea va ști”, i-a scris un vasluian unuia dintre deputați.
Toată această situație a apărut pe 29 iunie 2021, când Guvernul României a adoptat Ordonanța de Urgență nr. 68/2021, privind adoptarea unor măsuri pentru punerea în aplicare a cadrului european pentru eliberarea, verificarea și acceptarea certificatului digital al UE privind Covid-19, pentru a facilita libera circulație pe durata pandemiei de Covid-19. Este vorba despre aplicarea a două Regulamente UE – 2021/953 și 2021/954, cele două acte urmărind strict facilitarea liberei circulații între statele membre UE. În Ordonanța de Urgență, așa cum a fost ea adoptată de Guvern, se reglementează măsurile privind eliberarea, obținerea și verificarea acestor certificate digitale în România, precum și constituirea structurii informatice de eliberare și verificare SII-CDC. Însă la Senat, în comisiile de specialitate care au analizat proiectul de lege de aprobare a acestei Ordonanțe de Urgență, au fost adoptate mai multe amendamente, printre care și introducerea unui articol 4 indice 1 paragraf 3, prin care acest certificat „verde” poate fi cerut pentru absolut orice activitate, pe teritoriul României, dacă Guvernul vrea. Astfel, se arată că, „în considerarea analizei factorilor de risc prevăzuți la articolul 3 alineat 4, la propunerea Comitetului Național pentru Situații de Urgență, prin hotărâre a Guvernului adoptată în temeiul articolului 4, pe durata stării de alertă se poate institui obligația prezentării certificatului digital (…) pentru asigurarea exercitării drepturilor și libertăților fundamentale, în interesul protejării sănătății publice și în scopul exclusiv al combaterii răspândirii epidemiei Covid-19”.
Mesaj către deputați: „Respectați drepturile și libertățile fundamentale prevăzute în Constitutia Romaniei pe care ați jurat!”
În mediul online, mai mulți vasluieni au luat cu asalt paginile de Facebook ale deputaților pentru a le cere să nu voteze proiectul de lege privind certificatul digital european. Iată câteva dintre acestea: “Nu votati certificatul verde, proiectul PLX 393! Nu votați segregarea românilor pe criterii medicale”; “Nu certificatului verde și vaccinării obligatorii! Respectați drepturile și libertățile fundamentale prevăzute în Constitutia Romaniei pe care ați jurat!”; „Votați împotriva certificatului verde și a vaccinării obligatorii. Vrem o țară liberă, nu vrem dictatură. Respectați Constituția României!”. În argumentările acestora, unii au invocat articole din Constituția României și din Codul Penal: „Nu votați proiectul de lege privind vaccinarea obligatorie (PL-x 399/2017)! Nu votati introducerea certificatului verde la nivel național (PL – x 393/2021)! Constituția României: Art. 16 – Egalitatea în drepturi
(1) Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări. (2) Nimeni nu este mai presus de lege. (…) Art. 369 din Codul Penal: Incitarea la ură sau discriminare; Incitarea publicului, prin orice mijloace, la ură sau discriminare împotriva unei categorii de persoane se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă”;
Ce ras de prost are polak asta!
Marii deștepți din Vaslui! Oare unde au studiat ăștia virusologia?
au doctoratul pe facebook:)
DUCETI-VA SI VA VACCINATI POATE VA MAI LUMINATI CA NICI UN NEURON NU AVETI IN CAP ANTIVACCINISTILOR.
Bravo omule! Sa se vaccineze toți asa zișii virusului!
Mai este o hotarare dat la sfarsitul celui de al doilea razboi mondial de un tribunal militar international( nu dau numele !) care e in vigoare si astazi si prevede ca a obliga o persoana sa faca ceva impotriva vointei sale se considera crima la adresa umnaitatii si se pedepseste drastic cu inchisoare pe viata sau pedeapsa capitala
Si asta tine cam de aceleași principii si reguli, protecția populației si dreptul la viata
Esti liber atât timp cat nu pui in pericol pe nimeni altcineva, asta e datoria principala a unui stat, nu exista alta mai presus de ea, pe același principiu si agresorii se baga la închisoare, sunt un pericol pentru altcineva – s-a terminat cu libertatea
Citeste definitiva cuvantului vaccin in d’ex! Daca esti IMUN cum iti poate fi pusa viata in oericol? De 2 ani vorbiti numai tampenii ! Incercati voi sa ne luati libertatea si veti vedea!
Ce spui este o aberație, poate este mai periculos să instigi la segregare, pentru că asta înseamnă certificatul verde, discriminare. Sub pretextul că ni se face vreun bine dacă ne vaccinăm, modurile astea de constrângere nu sunt democratice, sunt dictatoriale, tiranice și inadmisibile. Insinuezi că cei care nu se vaccinează sunt ori retardați ori bolnavi psihic, încât trebuie să hotărască alții pentru ei, ceea ce nu este normal. Cine vrea sa se vaccineze este strict problema lui, dar să hotărască alții pentru mine nu admit. Într-o zi va veni nota de plata la cei ce se încăpățânează să ia astfel de decizii!
Nu e nici o segregare doamna, la fel ca si agresorii care sunt băgați in închisoare si vouă vouă vi se ia dreptul de a face rau majorității.
Pe principiul asta a fost clădită societatea, daca nu va place puteti sa o părăsiți, nu sunteți proprietarii ei
deci s-a adeverit COVID= CONTROLUL OMENIRII PRIN VACCINARE SI IDENTIFICARE DIGITALA. OCULTA TINE CU ORICE PRET EXTERMINAREA POPULATIEI.
STIMATI CONDUCATORI si cadre medicale ATENTIE LA CEEA CE FACETI ca mai tarziu s-ar putea sa va coste scump. Romanii totdeauna au avut o anumita sclipire fata de asa zisele democratii occidentale, stiti s-au nu stiti, trebuie sa reamintim ca al doilea razboi mondial a fost scurtat cu cel putin 6 luni de romani prin intoarcerea armelor impotriva dusmanului de la vest. credeti ca germania uita. are o datorie imensa fata de Romania, iar kwj si-a permis sa renunte la acea suma parca ar fi mosia lui tara aceasta, va plati in curand. Si apoi ne intrebam de ce i-a dat diploma nemtii, a fost platita din banii poporului roman.
Tu ar trebui sa mai inveti putina gramatica si apoi sa postezi tot felul de tampenii. Dupa cum scrii, e clar ca nu gandesti.
Nu, tu esti academician! Altii nu au voie sa-si expuna parerile, nula’ al de tine! Tu fandeste ptr tine!
Cine a scris și unde este acea petiție în care vasluienii sunt împotriva certificatului verde? Cine este împotriva certificatului? Când ați făcut listele?
nici unul din comentatori nu e din Vaslui
trântiți la gogoși, vârtos :)))