spot_img
spot_img
4.9 C
Vaslui
25-nov.-2024
spot_img
spot_img

Cu ce bani ne plătim facturile la încălzire?

- Advertisement -

De ce ne-a fost frică nu scăpăm! Guvernul vrea să modifice sistemul de acordare a ajutoarelor financiare pentru plata agentului termic prin eliminarea subvenţiei acordate în mod unitar tuturor consumatorilor din ţară şi acordarea ei doar acelora care au cu adevărat nevoie.

O dată cu această modificare majoră, apar două „căi” de ajutorare a românilor să îşi plătească facturile la încălzire: prin acordarea ajutorului de încălzire (ca şi până acum, alocat de la bugetul de stat, din fondurile Ministerului Muncii) şi prin acordarea unei compensări procentuale (ce va fi acordată de la bugetul local al primăriei). Ce înseamnă acest lucru, care sunt efectele unei astfel de decizii, ce spun responsabilii locali, am încercat să aflăm pentru dumneavoastră.

Ajutoare de încălzire pentru o armată de oameni

Trebuie spus că pentru căldura consumată anul trecut (noiembrie 2010-martie 2011) la nivelul judeţului Galaţi, până în 10 la sută (9,2 la sută, mai exact) din totalul populaţiei judeţului a beneficiat de ajutoare de încălzire.

Potrivit datelor furnizate de directoarea Agenţiei Judeţene pentru Prestaţii Sociale Galaţi, Olimpia Ralea, este vorba despre  55.500 de beneficiari, atenţie!, nu de persoane, căci un dosar poate însemna o familie sau o persoană singură.

Pentru cei 55.500 de beneficiari, statul român a acordat 17,5 milioane de lei. Din totalul beneficiarilor, cei mai mulţi au fost locuitorii din judeţ (din toate cele 65 de localităţi) care se încălzesc folosind lemne şi/sau cărbuni – 29.000 de beneficiari, pentru care, în toată perioada de iarnă, statul a alocat şase milioane de lei.

Urmează locuitorii municipiului Galaţi, ale căror calorifere sunt racordate la sistemul de încălzire centralizată – 20.100 de beneficiari, pentru care s-a achitat 8,4 milioane de lei şi locuitorii municipiilor Galaţi şi Tecuci, dar şi ai comunelor Schela, Iveşti, Lieşti, Matca, Independenţa şi Vânători, care se încălzesc folosind gazele naturale – 6.400 de beneficiari, pentru care s-au acordat 3,1 milioane lei.

Noutăţile legislative

Conform proiectului ordonanţei de Guvern, care se află pe site-ul Ministerului Muncii (şi pe care o puteţi consulta la adresa http://www.mmuncii.ro/ro/articole/2011-08-27/proiect-de-ordonana-de-urgena-privind-masurile-de-protectie-sociala-in-perioada-sezonului-rece-2276-articol.html), în această iarnă, „pragul” financiar pentru acordarea ajutoarelor de încălzire se ridică de la 715 lei (venit net mediu lunar pe membru de familie) la 786 lei în cazul familiilor şi la 1.082 lei în cazul persoanei singure (o noutate, căci până acum situaţia persoanei singure nu a fost tratată independent).

O altă noutate – tot în sprijinul persoanelor singure – este aceea că procentul în care statul acoperă factura la încălzire creşte cu zece la sută. „Este un lucru bun, căci una este să ai un venit de 600 de lei pe membru de familie şi alta este să ai aceiaşi bani, dar să fii singur”, apreciază Olimpia Ralea.

Dar poate cea mai importantă noutate pe care o aduce statul este acea compensare procentuală pe care şi primăria o suportă (de la bugetul local), tot în funcţie de aceleaşi praguri (până la venitul maxim de 786 de lei pe membru de familie sau 1.082 de lei în cazul persoanei singure).

„Dacă vom calcula ajutorul de încălzire cu această compensare de la bugetul local, în realitate, o persoană cu venit de până în 155 de lei are acoperită factura în proporţie de 97 la sută (90 la sută de la bugetul de stat şi şapte la sută de la bugetul local), iar la polul celălalt, persoana cu maximul venitului admis, de 786 de lei, are factura acoperită în proporţie de 68 la sută (cinci la sută de la bugetul de stat şi 63 la sută de la consiliul local).

Per total, proiectul este bun, căci apar aceste ajutoare în plus, creşte pragul de venit pentru beneficiari şi apare o mai mare rigoare la verificarea dosarelor în plată”, spune Olimpia Ralea.

www.viata-libera.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.