Scriitorul Petruș Andrei și-a lansat la Bârlad volumul: „Dăinuirea prin cuvânt” (FOTO)

LANSARE…. La Centrul Mihai Eminescu din Bârlad, a avut loc manifestarea „Eternul Eminescu, 132 de ani de la moarte”, la care au participat oaspeți de seamă. Acțiunea culturală a fost un succes, dat fiind faptul că a avut loc o lansare a cărții îndrăgitului autor Petruș Andrei, „Dăinuirea prin cuvânt”, carte recomandată de Uniunea Ziariștilor din România, Filiala „Filip Brunea Fox”, din Roman, județul Neamț. Au fost prezenți scriitori bârlădeni ca Marinel Gîlcă, Dorina Stoica, dr. prof. Elena Monu, președinta Academiei Bârlădene, care au avut plăcerea să se întâlnească cu Dumitru Bărneanu, președintele Uniunii Scriitorilor din România – Filiala Bacău; prof. dr. Lucian Strochi (Piatra Neamț) – scriitor; Culiță Ioan Ușurelu (Vrancea) – scriitor, Mihai Hanganu (Piatra Neamț) – scriitor, preot Cornel Paiu – poet și editor, precum și cu criticul literar, Petre Isachi (Bacău).
Scriitorul puieștean, cunoscutul Petruș Andrei, ne surprinde cu cel de-al 34 volum „Dăinuirea prin cuvânt” cu subtitlu „Lecturi empatice”, acesta ducându-ne cu gândul la volumele „Lecturi empatice” și „Lecturi empatice basarabene”, apărute în 2015, respectiv 2019. Acest volum a apărut la editura PapiruSmedia, Roman în colecția „2020 – Anul Sadoveanu” Academician Clepsidric, cartea find recomandată de Uniunea Ziariștilor din România Filiala „Filip Brunea Fox”, Roman. Echipa redacțională este formată de editorul Cornel Paiu, care realizează și coperta I „Sculpturală grafică”, tehnoredactarea aparține doamnei Livia Andrei, iar prefața strălucitului critic literar, poet, prozator și dramaturg, prof. dr. Lucian Strochi din Piatra Neamț. Cartea este dedicată de Petruș Andrei soției sale, Livia Georgeta, care îi este alături în tot ce face.
Prefață: „Petruș Andrei este un cronicar moldovean, venind din trecut, dar și din viitor”

Cartea are două părți (inegale). În prima parte sunt cronici, de fapt „lecturi empatice”, cum obișnuiește să le numească autorul, despre cărțile unor scriitori contemporani, dar din când în când apare și „Actualizarea clasicilor”: Alecsandri, Arghezi, Bacovia, Ștefan Petică, Costache Conachi. Știm de la autor că atunci când primește o carte a unui confrate, o citește și, de obicei, scrie despre ea. Cele mai multe sunt publicate în revistele literare. Alte cronici au constituit prefețe sau postfețe la volumele editate de autori cunoscuți. Cei care și-au găsit numele în primele volume de „lecturi empatice, nu se mai regăsesc aici, adică nu este o reeditare, ci o carte nouă, cu nume noi. Mulți dintre autorii cuprinși, poate nu sunt cunoscuți, dar merită să fie. Autorii cronicilor sale sunt aliniați în ordine alfabetică, pentru a nu stârni orgoliile care nu lipsesc scriitorilor, aceștia fiind sensibili la orice. Paginile cărții sunt scrise din empatie pentru cuvântul scris iar ele vor „dăinui” peste vremuri și peste vremi.
Autorul: „De ce scriu? Dintr-un dor nestins de nemurire”

