ÎNCEPĂTOR… Un șofer de 19 ani, cu permis obținut în 2020, din orașul Murgeni, care conducea o autoutilitară, înmatriculată în Vaslui, s-a răsturnat într-o râpă, pe DN 11 A, pe raza comunei Zorleni. Autoutilitara, care se deplasa din direcția Murgeni spre Bârlad, șoferul având și un pasager de 25 de ani, din satul Mălușteni, comuna Mălușteni, a pierdut contrulul asupra direcției de mers și s-a răsturnat în decor, într-o râpă de pe marginea drumului. În jurul orelor 15.17 un martor ocular al accidentului a solicitat ajutoare la 112, sesizând că autoutilitara s-a răsturnat într-o râpă, iar șoferul și pasagerul sunt răniți. Ambele victime au ieșit din mașina răsturnată, nefiind necesară echipa de descarcerare. La fața locului a sosit două ambulanțe, un echipaj de la SAJ Vaslui și unul de la Substația Bârlad, care au preluat cele două victime, conștiente, cu multiple traumatisme, dar stabile hemodinamic și respirator. „Vor fi transportați la Spitalul Județean Vaslui pentru investigații”, a precizat Dan Ungureanu, purtătorul de cuvânt al SAJ Vaslui.
„În cauză s-a deschis un dosar penal pentru vătămare din culpă, urmând a se stabili cu exactitate împrejurările în care s-a comis evenimentul rutier. Șoferul a fost testat pentru alcool și rezultatul este negativ”, a precizat Bogdan Gheorghiță, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui.
Folosim cookie-uri pentru a colecta și utiliza date care ne permit să personalizăm conținutul și reclamele, oferindu-vă cea mai bună experiență pe site.
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.