spot_img
spot_img
2.4 C
Vaslui
25-nov.-2024
spot_img
spot_img

Ziua Marinei, reanimată la Galaţi

- Advertisement -

Sute de oameni s-au adunat la „Valurile Dunării” * Autorităţile locale au ieşit la rampa preelectorală, chiar dacă n-au prea avut cu ce se lăuda * „Mireasa furată” a fost o karatistă de 13 ani * Focurile de artificii au compensat sărăcia organizatorică *

A intrat în tradiţie ca, pe 15 august, gălăţenii să-şi dea întâlnire pe malul Dunării ca să-i sărbătorească pe marinari. Chiar dacă nu au parte de un spectacol fastuos precum cel de la Constanţa, oamenii sunt dornici de distracţie şi de atmosferă sărbătorească, aşa că bine au făcut autorităţile locale că, totuşi, spre deosebire de anul trecut, au încercat să organizeze ceva.

E drept că ar fi fost loc de mai bine, dar a intrat în obişnuinţă ca la noi unele lucruri să fie făcute doar ca să fie bifate. Speranţa noastră este ca măcar să nu mai curgă multă apă pe Dunăre până să se schimbe ceva şi e de datoria noastră, a tuturor, să punem umărul la realizarea acestui lucru.

În cuvântarea sa de după slujba religioasă, IPS Casian Crăciun – Arhiepiscopul Dunării de Jos ne-a reamintit, ieri, de ceva dureros, de faptul că Galaţiul dispare încet, dar sigur de pe harta strategică: „Oricare ar fi condiţiile, ne dorim ca Galaţiul să rămână măcar capitala Dunării”. Dar asta nu se poate întâmpla, dacă autorităţile mimează doar că ar fi interesate de acest lucru.

Autorităţile locale în aceeaşi barcă

Alegoric, a existat ieri un moment când autorităţile locale, dar şi cei care ne reprezintă în Parlament, de la primar şi prefect până la preşedintele Consiliului Judeţului şi la deputaţi de Galaţi, au încăput în aceeaşi barcă. Toţi au urcat pe puntea pânzarului moldovenesc  pentru a arunca în apă crucea de flori întru pomenirea marinarilor dispăruţi sub ape.

Ne-ar fi drag să-i vedem şi la treabă tot în aceeaşi barcă, nu numai la momente festive.

Doar marinăriţe

Trei nave aparţinând marinei militare şi alte câteva vapoare ale marinei civile au defilat apoi în largul Dunării. Inimile ne-au bătut ceva mai tare la salvele trase de cele trei nave care au executat câteva manevre de luptă, spre deliciul oamenilor adunaţi pe Faleză. De altfel, acesta a fost singurul moment în care s-a aplaudat cu ceva mai mult suflet.

Cam asta a fost întâlnirea publicului cu marinarii,  parcă pe cale de dispariţie la Galaţi. Reamintim că avem un liceu de profil care s-a luptat anul acesta să-şi recâştige specializarea pierdută de câţiva ani, dar aceasta este deja altă poveste.

Ca urmare, adunarea venită cu mic cu mare să serbeze Ziua Marinei s-a mulţumit să-şi clătească privirile cu marinăriţele cu fustiţe mini, înşirate pe faleză de către organizatori.

Mireasa are centură albastră

Au urmat apoi câteva jocuri marinăreşti – „Parâma”, „Fuga în saci” „Oul în lingură”. Aplauzele spectatorilor au fost destul de anemice, la fel şi susţinerea lor, dar nici organizarea nu a fost una menită să încingă spiritele.

Cinci raţe unse bine au reuşit să-l fenteze pe singurul amator de friptură care s-a aventurat înotând până în apropierea lor. Aşa că toţi s-au mulţumit doar cu micii oferiţi cu generozitate de terasele din preajma evenimentului.

Unul dintre obiceiurile tradiţionale marinăreşti, „Furatul miresei”, a fost anul acesta pus în scenă altfel. O trupă de karatişti antrenaţi de Valentin Tudor s-au jucat de-a actorii, interpretând cu emoţie mica scenetă mută. Piraţii care au furat mireasa sunt învinşi de alaiul de fete al acesteia. Rămân în luptă doar mirele şi căpitanul piraţilor. Finalul e previzibil.

Mireasa de anul acesta avea numai 13 ani. Angela Ciuraru este elevă la Şcoala Nr. 2 şi este posesoarea unei centuri albastre la karate. La o adică, dacă nu ar fi trebuit să respecte rigorile rolului, ar fi putut să se apere şi singură de piraţi.

Spectacol şi artificii

Spre final, artiştii Teatrului Muzical „Nae Leonard” din Galaţi au oferit un spectacol cu numere de revistă, iar corul „Allegria” a  susţinut un concert.

Cei mici au fost aşteptaţi la Terasa Zodiar (foişorul de pe Faleză), unde au putut viziona „Scufiţa Roşie”, jucată de Secţia de Păpuşi din cadrul Teatrului Dramatic „Fani Tardini”. Sărbătoarea s-a încheiat în focurile de artificii trase de pe un ponton de  la „Valurile Dunării”.

www.viata-libera.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.