NU E DE GLUMIT… În această perioadă, Registrul Auto Român verifică în trafic, din punct de vedere tehnic, sute de autovehicule din județul Vaslui, iar un bilanț provizoriu arată cât de drastice sunt aceste controale. Potrivit surselor noastre, luni, la punctul de control de la Crasna, în decurs de câteva ore, echipele de control au anulate 7 inspecții tehnice periodice, după ce au constatat avarii foarte grave la autovehicule. Ca măsuri complementare s-a dispus retragerea certificatelor de înmatriculare și suspendarea permiselor de conducere ale șoferilor pe o perioadă de trei luni. Aceleași surse ne-au declarat că și în decursul zilei de marți s-au luat astfel de măsuri, în zona Huși și zona Podeni. Acțiunea se desfășoară pe o perioadă de trei zile, joi urmând să se realizeze un bilanț final al controalelor. Azi, inspectorii RAR își desfășoară activitatea în zona Bârlad și zona Crasna.
Oricum de puscarie nu sacapa ,iar dupa aceste asa zise controale se vor trezi cu plangeri penale pentru abuz in serviciu in mod sigur
Ce vreţi bă sa demonstraţi că de fapt voi sunteţi voi sunteţi corecţi ? Nu măi sunteţi un grup infracţional organizat la puşcărie este locul vostru !
o fac din razbunare ….