Când vrei să treci granița fără să ai permis de conducere corespunzător, ești infractor!

În data de 25 aprilie a.c., în jurul orei 03.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Albița-I.T.P.F. Iași,s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de ieșire din țară, un bărbat, în vârstă de 29 de ani, cu cetățenie română și R. Moldova, conducând un ansamblu rutier format dintr-un microbuz și o remorcă. La controlul de frontieră, în urma verificărilor specifice efectuate, polițiștii de frontieră au constatat faptul că tânărul nu deține permis de conducere valabil pentru categoria „E”, necesar pentru a putea conduce vehiculele în cauză.
<<Cu privire la cele constatate, persoana în cauză a declarat că avea cunoștință despre faptul că pentru a conduce ansamblul rutier în cauză are nevoie de permis de conducere valabil pentru categoria „E”, dar a considerat că nu e o încălcare gravă a legii penale. Polițiștii de frontieră efectuează cercetări în cauză, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei sau subcategoriei din care face parte vehiculul respectiv, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.>>, a precizat subcomisarul de poliție Irina Mirică, purtătorul de cuvânt al S.T.P.F. Vaslui.