spot_img
spot_img
4.7 C
Vaslui
26-nov.-2024
spot_img
spot_img

UPDATE: Reacția IPJ Vaslui, în cazul hușeanului care i-a sfidat: “bărbatului de 32 de ani i-a fost aplicată o sancțiune contravențională, în cuantum de 2.500 lei! (VIDEO)

- Advertisement -
CONTROALE… S-au intensificat acțiunile oamenilor legii pe străzile din Huși, cei mai vocali protestatari sunt monitorizați și verificați.

UPDATE: “În ziua de 03 aprilie 2021, ora 15.15, în zona străzii A.I. Cuza – Piața Tricolorului, din municipiul Huși, o patrolă mixtă (formată din polițiști și jandarmi) ce asigura menținerea ordinii și liniștii publice, cu ocazia unei adunări publice, de tip protest, organizată fără respectarea prevederilor legale, a observat un grup de persoane care nu purtau măști de protecție. Polițiștii și jandarmii s-au deplasat în direcția respectivelor persoane, în vederea informării acestora, cu privire la respectarea prevederilor legale aplicabile, moment în care, unul dintre membrii grupului a urcat într-un autoturism parcat în zonă, pe locul din spate. Față de acesta a fost dispusă măsura controlului corporal, iar ulterior, odată cu identificarea acestuia, bărbatului de 32 de ani, din Huși, i-a fost aplicată o sancțiune contravențională, în cuantum de 2.500 lei, conform legii nr. 55/2020, pentru nerespectarea măsurilor individuale de protecție a vieții și pentru limitarea efectelor tipului de risc produs asupra sănătății persoanelor”, au transmis reprezentații IPJ Vaslui.

ȘTIRE INIȚIALĂ: URMĂRI… Protestatarii de la Huși, care au dat tonul în județ la manifestațiile contra măștii și noilor restricții, impuse pe timp de pandemie, au ajuns în atenția polițiștilor și a jandarmilor. După ce aceștia au confirmat faptul că verifică filmările de la proteste, în vederea identificării participanților și sancționării lor, în funcție de ce norme în vigoare ar fi încălcat, iată că s-a dus vestea că verificările oamenilor legii îi vizează îndeaproape pe cei mai vocali dintre protestatari, pentru a vedea dacă, dincolo de evenimentul în cauză, nu poartă mască și nu respectă regulile sanitare. Drept dovadă, spun unii, ar fi și faptul că s-au intensificat acțiunile oamenilor legii pe străzile orașului. Sâmbătă, un bărbat a fost luat la ochi în Piața Tricolorului din municipiul Huși, după ce jandarmii l-ar fi văzut că se plimba fără mască, înainte de a intra în autoturismul său. O parte din schimbul de replici a fost transmis de bărbat live, pe Facebook, împărțind internauții în două: unii i-au ținut partea hușeanului, care reclama „un abuz”, însă alții au sesizat o sfidare și o lipsă de respect față de polițiștii și jandarmii, cărora hușeanul în cauză li se adresa cu „tu”, cu „băi” și cu expresii de genul „milițieni de la Huși”. „În acest caz și, de altfel, în toate cazurile de încălcare a normelor în vigoare, se vor lua măsuri conform legii”, spun polițiștii.

În Huși, mulți dintre tinerii care au ieșit la protestele contra măștii și contra celorlalte restricții impuse recent au crezut în entuziasmul lor și în faptul că își vor face auzit punctul lor de vedere, criticat, ce-i drept, de autoritățile sanitare. Numai că și dincolo de aceste proteste, legea care impune măsuri de protecție împotriva răspândirii virusului Sars-Cov-2 au rămas în vigoare, iar ele trebuie respectate. Prin faptul că unii cetățeni nu sunt de acord cu anumite norme, nu înseamnă că acele prevederi nu mai trebuie respectate, spun autoritățile. Prin urmare, polițiștii și jandarmii au trecut la verificări mai atente în privința respectării regulilor sanitare, mai cu seamă a măștii, devenită, iată, ținta principală a răzvrătirii tineretului. Că place sau nu, masca trebuie purtată, spun medicii.

Sâmbătă, de pildă, echipajele mixte au patrulat prin oraș și, spun gurile rele, i-ar fi avut în vedere cu precădere pe protestatarii care și-ar fi declarat public obiecțiile în privința regulilor sanitare. Unul dintre ei a fost zărit prin Piața Tricolorului, spun oamenii legii, fără masca de protecție. Când echipajul a ajuns lângă el, s-a pornit scandalul. Omul și-a luat telefonul și a început să transmită live momentul, fiind mult mai atent și mai preocupat de feedback-ul prietenilor săi de pe Facebook, decât de ceea ce aveau să îi comunice polițiștii și jandarmii. „V-am văzut fără mască. Erați pe jos. Trebuie să vă facem percheziție corporală, pentru a vedea dacă aveți arme albe sau alte obiecte care contravin legii”, se aud spunând membrii echipajului mixt. Bărbatul însă nu părea impresionat, ba chiar a cerut explicații suplimentare, cu o atitudine care nu arăta prea multă considerație pentru haina statului. „Vom folosi forța”, a replicat un jandarm. Omul s-a lăsat percheziționat, continând să le vorbească prietenilor de pe Facebook, exprimându-și nedumerirea și indignarea față de controlul la care este supus. „O să vă fac plângere penală”, se aude spunând hușeanul.

„Dacă domnul se simțea abuzat și era un om cinstit, făcea totul frumos, cu bun simț și mergea la Justiție și contesta. Nu batjocorea polițiștii”

Reacțiile celor care au văzut imaginile cu acest incident au fost împărțite. Unii au ținut partea hușeanului percheziționat corporal, după ce a fost acuzat că nu poartă mască. „Dar de ce nu a fost amendat că nu purta mască și a fost percheziționat coporal? E intimidare. Se merge la intimidare, asta cred eu. Era în centrul orașului. A fost scos din mașină, ridicat cu mâinile sus. De ce? Așa se face? Ne pare rău dacă ne-am întors în comunism. Mai rămâne duba neagră să ne ia și să ne ducă în beciul Poliției”, a scris Laurențiu, în asentimentul multora care au rezonat cu opinia sa. O altă parte a comentarilor, parcă un pic mai mare decât cealaltă, a privit situația dintr-un alt unghi. „Dacă nu porți mască, e semnul că atât înțelegi, atât poți. E treaba ta. Alta e durerea, în această filmare. E condamnabil felul în care acest om înțelege să se adreseze polițiștilor și jandarmilor. „Băi”, „uăi”, „tu”, etc. Așa ne adresăm celor care au haina statului? Cine ești tu și pe cine reprezinți tu, să te adresezi așa celor care reprezintă statul român, cu însemnele statului român? Trebuie să avem grijă, dragilor. Cei care au ajuns să își bată joc de haina statului, mâine vor încăleca legea și mai mult. Dacă domnul se simțea abuzat și era un om cinstit, făcea totul frumos, cu bun simț și mergea la Justiție și contesta. Nu batjocorea polițiștii și jandarmii. Domnilor de la Poliție și Jandarmerie, dacă tot vreți să apărați regulile sanitare, apărați-vă și statutul, că nu e posibil să vedem ceea ce vedem. Dacă tolerați tupeul, să nu vă plângeți mai târziu”, a spus Adrian, care, de asemenea, s-a dovedit în asentimentul multor internauți. La rândul său, organele de Poliție au precizat că se vor aplica întocmai prevederile legii, atât în cazul bărbatului percheziționat, cât și în cazul tuturor celor care nu respectă normele în vigoare.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

9 COMENTARII

  1. Un rapalau de samsar care nu are mai mult de 8 clase și pe acelea probabil le-a repetat, samsareste mașini și tot el cu gura mare…. Are un tupeu de borfaș de parca s-ar crede buricul pământului.. El cică ii da în judecata… Pai știi mai rasule sa formulezi o plângere???:)

  2. Bună. Pentru Laurentiu si cei care au rezonat cu opinia sa nu pot spune decat:nu v-ați intors în comunism. Dacă era asa, „cocalar ul” freca wc-urile cu periuța de dinți, îl făcea Caraivan „rotisor”, Lupu ii „frigea” tălpile iardaca eram noi la „butoane”, ii făceam implant de par… 😀😀😀😀😀 Asa ca, voi idioți analfabeți, rugați-vă sa nu revină comunismul. Echipajul oamenilor legii a fost încă prea corect. Voi ii considerați la fel pentru ca au trecut de partea cealaltă a baricadei și într-adevăr,unii nu prea sunt „școliți” Dar, asta u e treaba voastră… Bombardier lor din Huși….. La pușcărie cu voi😋😋😋😀😀😀😋

  3. Dl Chiloti ,autorul acestei filmari ,trebuia sa se afle la puscarie caci acum cam doi ani, a luat pe capota masini un politist care indraznise sa-l traga pe dreapta. Datorita legilor trunchiate de mafia PSD,acest oligofren se afla printre noi si protesteaza alaturi de alti infractori impotriva restritiilor impuse pe perioada pandemiei. Vor liber la furat .

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.