Kremlinul contraatacă. Un post public de televiziune a vizitat palatul atribuit lui Putin pentru a demonstra că ancheta făcută de Navalnîi este un fals
O echipă a postului public de televiziune Rossia 1 a vizitat palatul de pe malul Mării Negre, atribuit lui Vladimir Putin într-o anchetă făcută de Aleksei Navalnîi. Autorii reportajului au luat în derâdere învestigaţia lui Navalnîi şi au încercat să demonstreze că ancheta, care a fost vizualizată pe Youtube de peste 100 milioane de oameni, este un fals fabricat cu ajutorul serviciilor speciale din Occident. În reportaj se spune că palatul, evaluat de Navalnîi la peste 1 miliard de euro, nu-i aparţine lui Vladimir Putin, ci unui om de afeceri din domeniul transportului, al cărui nume nu a fost divulgat pentru că „istoria asta va lovi în rudele lui”. Potrivit jurnaliştilor ruşi, clădirea, de fapt, este un hotel de lux cu 16 camere, aflat în plin proces de construcţie, care durează deja zece ani. Un reprezentant al companiei de construcţii a afirmat că pe parcursul anilor proprietatea a fost vândută deja de câteva ori. În reportaj nu se spune nimic despre terenul de hochei de gheaţă, aflat sub pământ, şi nici despre tunelul ce duce spre litoralul Mării Negre. În schimb, jurnaliştii de la Rossia 1 spun că nu au văzut la faţa locului luxul pe care l-a prezentat Aleksei Navalnîi, subliniind că ancheta lui Navalnîi e plină de „grafică computerizată”. Aceştia au încercat să demonstreze că este un fals şi faptul că proprietatea, care se întinde pe 7.000 de hectare, s-ar afla sub protecţie specială a FSB-ului (fostul KGB), fiind interzise chiar şi zborurile în zonă. În reportaj se menţionează că paza proprietăţii este asigurată de o companie privată, iar la intrare nu se află decât un portar, dar şi acela având deja vârstă de pensionare. Portarul le-a spus jurnaliştilor că în viaţa lor nu l-a văzut pe Vladimir Putin. În ceea ce priveşte faptul că sunt interzise zborurile deasupra proprietăţii, jurnaliştii justifică acest lucru prin aceea că în apropriere se află un obiect militar.
Folosim cookie-uri pentru a colecta și utiliza date care ne permit să personalizăm conținutul și reclamele, oferindu-vă cea mai bună experiență pe site.
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.