De ce votează românii din sud și est cu PSD, de 30 de ani încoace și ce ignoră partidele de dreapta

La acest scrutin electoral social-democrații au primit 1.705.786 de voturi, ceea ce înseamnă un procent de 28,9%. Față de parlamentarele din 2016, PSD a înregistrat o scădere semnificativă, de 16,6 procente (45,5% în 2016). Dacă privim mai aproape, spre alegerile europarlamentare din 2019 sau alegerile locale din septembrie 2020, putem vorbi chiar de un reviriment electoral. Geografia electorală, neschimbată în ultimii 30 de ani După cum se cunoaște, geografia votului nu este una monocromă. Din punct de vedere electoral, există diferențe regionale, județene, pe medii (urban vs rural) însemnate. Spațiul geografic, unul ce-și are propria istorie și, implicit, propriile caracteristici economico-sociale, impune comportamente de vot. Iată cum, în cadrul geografiei electorale regionale, regiuni de dezvoltare (opt la număr), procentele social-democraților au variat de la un minim 15,1% în Regiunea de dezvoltare Centru la un maxim 45,2% în Regiunea de dezvoltare Sud-Vest Oltenia (Figura 1). Este o diferență procentuală însemnată, în toată perioada electorală post-1989 existând aceste clivaje electorale regionale. De altfel, după cum este foarte clar evidențiat, sudul și estul țării, exceptând Regiunea București-Ilfov, cuprind acele regiuni de dezvoltare unde social-democrații au avut procente superioare mediei naționale. Invers, în centru și vest, sunt regiunile cu scoruri electorale inferioare mediei naționale.
Citeşte întreaga ştire: De ce votează românii din sud și est cu PSD, de 30 de ani încoace și ce ignoră partidele de dreapta