ÎN GRAFIC… Lucrările la viitoarea variantă de ocolire a Bârladului intră, treptat, în cea mai complexă etapă, și anume construcția traversărilor peste calea ferată și a podurilor peste Râul Bârlad. În paralel, se lucrează la construcția a peste 20 de podețe, de pe întregul traseu al construcției. Stadiul actual al lucrărilor a fost prezentat, vineri, 27 noiembrie, în timpul unei ședințe de lucru pe care a convocat-o, la locul investiției, Dănuț Pilă, directorul general al Direcției Regionale de Drumuri și Poduri (DRDP) Iași.
Reprezentanții antreprenorului și ai Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere au invitat la discuții și conducerea Municipiului Bârlad, care a fost reprezentată de primarul Dumitru Boroș și pe consilierul său personal, Iulian Bîca.
„După finalizarea fundațiilor indirecte, cu realizarea coloanelor, la culeea 1 și 2, continuă lucrările între kilometrii 6 + 700 metri – 7 + 600 metri, la stabilizarea solului cu lianți hidraulici. Au început lucrările de pregătire pentru construcția celor peste 20 de podețe de pe tot traseul construcției. Ne apropiem de finalizarea lucrărilor de vibropresare la cea de-a doua traversare peste râul Bârlad și începem fundațiile indirecte cu realizare a coloanelor. Avem în desfășurare și celelalte lucrări de relocare utilități de telecomunicații iar organizarea de șantier a avansat spre nord și se menține în continuare completă și funcțională pentru stadiul actual”, a informat George Stoian, supervizorul lucrărilor din partea CNAIR.
„Colaborarea noastră cu reprezentanții CNAIR și cu antreprenorul este continuă, motiv pentru care domnul director regional Dănuț Pilă ne-a lansat invitația de a participa, alături de consilierul meu personal, domnul Iulian Bîca, la o ședință de lucru organizată pe întregul traseu al viitoarei variante de ocolire. Ne-am oferit să sprijinim în orice moment acest proiect de importanță majoră pentru Bârlad, în limita competențelor impuse de lege și a nevoilor din teren. Am constatat, astăzi, că stadiul lucrărilor de pe șantier își menține dinamica și că șantierul avansează tot mai bine, de la o săptămână la alta. Lucrările mari la acest obiectiv se conturează iar cele două traversări peste râul Bârlad și alte două peste calea ferată au început deja. De la nivel local, împreună cu membrii cabinetului meu, continuăm să urmărim atent stadiul lucrărilor și să ne dăm concursul pentru ca lucrarea să se desfășoare în termenele stabilite”, a declarat primarul Dumitru Boroș.
Reamintim că licitația organizată de CNAIR pentru execuția lucrărilor a fost câștigată de Asocierea SC Tehnic Asist SRL – SC Concept Infrastrade Logistic SRL Botoșani, iar proiectant este Search Corporation SRL București. Investiția este finanțată prin Programul Operațional Infrastructura Mare (POIM) 2014-2020, iar valoarea totală a proiectului este de 186.557.576,44 lei.
Folosim cookie-uri pentru a colecta și utiliza date care ne permit să personalizăm conținutul și reclamele, oferindu-vă cea mai bună experiență pe site.
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.