Ciprian Vîntdevară, vedetă la Noaptea Cercetătorilor Europeni cu prezentarea unei astrofotografii! (FOTO, VIDEO)

„NGC 2174, sau «Cap de maimuță», este o nebuloasă de emisie, situată la aproximativ 6.400 de ani-lumină distanță, în dreptul constelației Orion de pe cerul de iarnă. Este o regiune bogată în hidrogen ionizat, locul unde se formează noi stele, posibil și planete. Imaginea a fost realizată în noaptea de 24/25 noiembrie 2020, de la Observatorul Astronomic al Muzeului «Vasile Pârvan» din Bârlad”, a scris muzeograful pe contul său de socializare.
Cum se realizează o astrofotografie, temă prezentată de Cirpian Vîntdevară la Noaptea Cercetătorilor Europeni
Muzeograful bârlădean Vîntdevară a explicat ce înseamnă o nebuloasă: „Practic, e un nor uriaș de gaz și praf cosmic, cu elemente chimice, hidrogen, oxigen, carbon, pe care le găsim și pe Pământ, chiar și în corpul nostru. Părți mai dense din nebuloase se pot strânge atât de tare, încât pot da naștere unei stele. Toate stelele din Univers au fost născute în nebuloase. Soarele s-a format tot dintr-un astfel de nor. Dacă tot suntem în plină desfășurare a evenimentului Noaptea Cercetătorilor Europeni, vreau să vă arăt cele trei etape de prelucrare a unei imagini astronomice.

- Cadru brut luat de camera prin telescop. Trebuie să menționez aici că este doar un singur cadru de 2 minute expunere în Hidrogen (din cele 60 în total);
- Aici sunt toate cele 60 de cadre pe două canale, Hidrogen și Oxigen. În stadiul acesta imaginea nu arată foarte bine. Încă nu am finalizat procesarea;
- Cadrul final după corectarea fundalului.”, a explicat Cirpian Vîntdevară, pentru pasiionații de astronomie și astrofotografie. După care a trecut la prezentarea principalul telescop al Observatorului Astronomic, cel cu care se fac astrofotografiile și care este folosit în cercetarea științifică.
Sursa video: Ciprian Vîntdevară

