Pana la inceperea sezonului rece, 35 de institutii publice si operatori economici vor fi rebransati la sistemul centralizat de incalzire, Este vorba de scoli, spitale, Prefectura si primarie, dar si fabrici de confectii, sau din ale sectoare industriale, unitati comerciale.
Reprezentantul Guvernului in teritoriu, prefectul Cristian Roman, a laudat conducerea Societatii Modern Calor pentru programul de racordare a institutiilor publice si a operatorilor economici la sistemul centralizat de incalzire.
„Ii felicit pe cei de la Modern Calor, nu neaparat pentru banii europeni atrasi prin proiecte, dar si pentru programul de racordare pe care il deruleaza. Voi incuraja 100 la suta programul de racordare a institutiilor publice si a agentilor economici. Au un program chiar agresiv si ii voi sprijini ori de cate ori vor avea nevoie. Inclusiv Palatul administrativ si Primaria sunt in calcul in acest program. Se pare ca in curand costurile vor fi sensibil egale, ba chiar in favoarea sursei de termoficare centralizata. Investitia fara clienti la capatul tevii nu are niciun sens, dar ei au o multime de clienti noi, nu numai in institutiile publice, ci si in mediul privat”, a declarat prefectul Cristian Roman.
«Centralelor oricum le venea randul la schimbare»
Ion Diaconu, directorul Societati Modern Calor, sustine ca pana la inceperea sezonului rece se vor racorda la sistemul centralizat de incalzire 35 noi clienti, atat agenti economici, cat si institutii publice. Mai multe scoli, Spitalul Mavromati, Prefectura, Primaria, multi agenti economici sunt pe lista celor 35 de clienti noi pentru sezonul rece urmator.
„Eu zic sa privim in viitor. Din calcule reiese clar, in conditiile in care de la 1 iulie pretul la gaze comporta modificari inclusiv la institutii publice cat si la operatorii economici, ca avantajul este pentru sistemul centralizat”, a mentionat si directorul Diaconu.
Despre centralele care sunt instalate in multe institutii publice, prefectul sustine ca oricum le venea in scurt timp vremea sa fie schimbate. „Centralelor oricum le venea randul la schimbare. Majoritatea investitiilor sunt facute intr-o anumita perioada cand s-au luat toate centralele vechi din Ungaria”, sustine reprezentantul Guvernului in teritoriu.
Saptamana trecuta, guvernantii au alocat noi fonduri pentru sistemul centralizat de termoficare botosanean, in cadrul programului investitional care se deruleaza prin Ministerul Administratiei si Internelor. Este vorba de 3.750.000 de lei. Tot in acest an, pe programul cu finantare europeana, POS 3 Mediu, sunt in desfasurare lucrari de reabilitare a sursei.
Potrivit directorului Ion Diaconu, pana la sfarsitul lunii august urmeaza sa se finalizeze lucrarile de demolare, iar daca se respecta termenele angajate, pana la finele anului 2012, „Botosaniul va beneficia de o sursa de producere a energiei electrice si termice de talie europeana”, dupa cum afirma directorul de la Modern Calor.
Urmeaza sa se finalizeze si inca o parte din racordurile de agent termic primar cat si reabilitari de retele secundare. Ca si parte de co-finantare pe Programul de termoficare 2006-2015, Primaria Botosani a alocat o suma de 2,5 milioane de lei. 40 la suta din costurile acestui program sunt asigurate de primarie si 60 la suta sunt bani de la bugetul de stat.