National
Ministerul Educaţiei: 378 de şcoli au intrat în scenariul roşu. Cursuri online se fac şi la liceul unde predă Monica Anisie


Ministerul Educației și Cercetării monitorizează constant dinamica scenariilor de funcționare a unităților de învățământ preuniversitar, la nivel național, aceasta fiind influențată de evoluția situației epidemiologice din fiecare județ. Prin urmare, astăzi, 8 octombrie, în conformitate cu datele transmise de inspectoratele școlare județene (inclusiv ISMB), se înregistrează următoarea situație:
– 12.307 unități de învățământ în Scenariul 1 (S1): participarea zilnică (față în față) a tuturor preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție sanitară.
– 4.971 de unități de învățământ în Scenariul 2 (S2). Acesta presupune participarea zilnică (față în față) a tuturor preșcolarilor și elevilor din învățământul primar, a elevilor din clasele a VIII-a și a XII-a, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție, respectiv revenirea parțială (prin rotație de una-două săptămâni) a elevilor din celelalte clase de gimnaziu și liceu, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție.
– 378 de unități de învățământ în Scenariul 3 (S3), care implică participarea tuturor preșcolarilor și elevilor la activități/lecții online.
Menționăm că dintre cele 378 de școli, doar 179 figurează în acest scenariu din cauza cazurilor de COVID-19 înregistrate. Diferența de 199 de unități de învățământ rezultă ca urmare a ratei de incidență a cazurilor din localitatea în care acestea funcționează și/sau a infrastructurii școlare/școli în care se execută diverse lucrări de reabilitare. …https://www.romaniatv.net/ministerul-educatiei-378-de-scoli-au-intrat-in-scenariul-rosu-cursuri-online-se-fac-si-la-liceul-unde-preda-monica-anisie_539854.html