Doi adolescenţi în vârstă de 16, respectiv 17 ani au fost împuşcaţi în cap cu un pistol cu bile în timpul unui conflict de stradă care s-a petrecut marţi, la orele prânzului, în faţa unui liceu rău famat din Ploieşti. Pistolarul este un copil în vârstă de 14 ani. UPDATE ORA 18.56: Poliţiştii din Ploieşti au reuşit să mai prindă încă doi dintre adolescenţii care au participat la conflict. Unul are 15 ani, iar cel de-al doilea, 17 ani. UPDATE: Trei persoane din grupul agresorilor se afla în custodia Poliţiei, inclusiv cel care a tras cu psitolul. De asemenea, a fost ridicat şi pistolul folosit, a anunţat cu puţin timp în urmă Biroul de Presă al Poliţiei Prahova. Ştirea iniţială Conflictul soldat cu rănirea celor doi elevi de liceu s-a petrecut marţi la ora 13.30, pe strada George Topârceanu, în faţa liceului UCECOM din Ploieşti, aflat în apropierea stadionului Ilie Oană. În scandal au fost implicaţi zece, cincisprezece adolescenţi, cel mai poroabil din două găşti aflate în conflict. Din primele informaţii, până să se ajungă la pistoale, tinerii s-au încăierat în stradă, s-au certat şi s-au bătut cu pumni şi picioare. Nu se ştie cu exactitate care a fost motivul disputei, dar martorii susţin că au auzit discuţii legate de o fată. Când spiritele s-au încins, unul dintre puştii implicaţi în conflict a scos un pistol cu bile şi a început să tragă, fugind în acelaşi timp. Doi băieţi au fost răniţi în zona capului şi a gâtului. Imediat după ce s-au auzit zgomotul produs de pistol, cei mai mulţi au fugit. La faţa locului au ajuns două echipaje de ambulanţă care au acordat îngrijiri medicale băieţlor răniţi. ”Ambii pacienti au fost transportaţi la spital. Acestia prezintau: băiat 16 ani, cu contuzie latero-cervicala, a fost tranaportat la spital de Pediatrie Ploiesti l, iar cel de 17 ani, cu traumatiam cranian minor, a fost transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploiesti”, potrivit purtătorului de cuvânt al Ambulanţei Prahova.
Folosim cookie-uri pentru a colecta și utiliza date care ne permit să personalizăm conținutul și reclamele, oferindu-vă cea mai bună experiență pe site.
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.