SATIRÃ Pe 21 iulie 2011, liderul de sindicat de la Penitenciarul Vaslui, Ioan Luca, a postat pe site-ul sindicatului o poezie de un umor amar, denumitã simplu “Testament de bugetar”.
“Nu-ti voi lãsa drept bunuri, dupã moarte,
decât o casã, fiule, o-mparte
cu fratii tãi, asa cum socotiti,
cãci altã casã n-o sã mai primiti!
La anii mei (destui!), eu nu am stire
ca-n “epoca de tristã amintire”,
hulitã ieri, dar astãzi regretatã,
sã-si fi fãcut atâtea griji un tatã
cã, dupã ce va trece-n nefiintã,
copiii n-or sã aibã locuintã.
Tu, vezi de pune banul peste ban,
balconul sã-l închizi cu termopan,
sã-l faci o locuintã potrivitã
pentru Getuta, dacã se mãritã,
Gigel, cu-ai lui copii, câti or sã fie,
sã locuiascã în bucãtãrie,
sufrageria, de-i compartimentatã,
s-o folosesti tu cu Mioara, tatã,
iar dormitorul, de-l închiriati,
aveti si niste bani asigurati.
Ca sã pot, azi, acest apartament
sã vi-l asigur printr-un testament,
am fost cu stãpânirea în prigoanã
si-am mers din garnizoanã-n garnizoanã,
am locuit în câte-o chichineatã
si ceaiul mi-am fãcut la o zãgneatã,
sudoarea muncii zecilor de ani
am pus-o-n casa asta, nu în bani,
gândind cã voi avea, la bãtrânete,
un loc în care sã îmi dati binete,
când veti veni la mine, oarecând,
în jur nepotii sã îi vãd râzând
si sã dau huta-huta pe genunchi
vlãstarele din prea bãtrânu-mi trunchi.
Nu crede în programul “Prima casã”,
cã asta-i, tatã, vorbã mincinoasã
cu care vor, desigur, guvernantii
sã îsi atragã, cât mai multi, votantii
si nici în Nuti Udrea sã nu risti
sã te încrezi, cã vin specialisti,
nu zece, dar niciunul pe la sate,
nici de le-ar face dânsa chiar palate!
Durerea strânsã, surdã si amarã,
au pus-o-n geamantan, plecând din tarã,
s-ajungã “cãpsunari” prin Danemarca,
vãzând c-aicea se scufundã barca.
Sã revenim, eu zic, la testament!
La bancã ti-am trecut, prin virament,
în contul tãu deschis acum doi ani,
la sfatul mamei tale, niste bani.
E suma ce a fost agonisitã
din pensia aceasta nesimtitã
pe care Boc si doamna cea bãlaie
se dau de ceasul mortii sã mi-o taie.
Cu banii ãstia stii tu ce-o sã faci,
sunt bani pentru colivã si colaci
si, s-ar putea, din ei sã-ti mai rãmâie
si pentru douã boabe de tãmâie.
Cu astea, eu închei acest legat
pe care, astãzi, iatã, l-am semnat…”
