spot_img
17.5 C
Vaslui
09-oct.-2024
spot_img

Contrabandist sensibil: a vrut sã facã greva foamei

- Advertisement -

ARESTÃRI Doar douã din cele trei persoane din comuna Drânceni, retinute la finele sãptãmânii trecute, au fost arestate preventiv, judecãtorii considerând cã, în ceea ce-i priveste, existã probe importante, care dovedesc cum se aduc în România cantitãti impresionante de tigãri de contrabandã. Unul dintre cei arestati s-a dat în spectacol si a amenintat cã va intra în greva foamei, dacã nu va fi lãsat sã plece acasã. Se pare cã avocatii l-au convins sã renunte la acest gest demonstrativ si complet inutil.

DEMERS LEGAL Doi frati, Ionel si Aurel Mistreanu din Râsesti, au primit ieri mandate de arestare pentru 29 de zile, din partea magistratilor Tribunalului Vaslui. Alexa Daniel, cel de-al treilea retinut, a scãpat, pe moment, de gratii, însã a primit o serie de interdictii pentru urmãtoarea perioadã. „Biroul Teritorial Vaslui privind arestarea preventivã a inculpatului Alexa Daniel, cercetat pentru sãvârsirea infractiunilor de contrabandã dispune cercetarea sa în stare de libertate si obligarea sa de a nu pãrãsi localitatea, pe o duratã de 29 de zile, începând cu data de 18.07.2011 si pânã la data de 15.08.2011 inclusiv”, au cerut judecãtorii. De asemenea, acestuia i-a fost interzisã stabilirea oricãrei legãturi cu alte persoane implicate în dosar, fie inculpati, învinuiti sau martori. „Sã nu ia legãtura cu inculpatii Mistreanu Ionel si Mistreanu Aurel, precum si cu învinuitii Negru Sorin, Gârdea Adrian, Hanganu Florin-Dragos, Maisner Lucian, Grecu Florin-Aurelian, Alexa Fãnicã, precum si cu martorii Negrescu Sorin, Ionescu George, Mironov Vasile, Catana Adrian, Nicu Stefan, Ionescu Mihai si Matei Mircea-Daniel si sã nu comunice cu acestia direct sau indirect”. Rezultã, asadar, cã dosarul de contrabandã la care au lucrat procurorii DIICOT Vaslui este unul voluminos, care aratã cã, în comuna Drânceni, sunt destule persoane care au legãturã cu traficul de tigãri. „Eu cred cã oamenii legii îsi vor face datoria si cine se ocupã cu asa ceva sã plãteascã. Chiar unuia dintre ei, si anume fiului fostului primar, i-am spus sã fie cuminte si ascultãtor, dar se vede cã nu prea a ascultat si s-a luat cu cine nu trebuie. Legea va stabili dacã sunt sau nu vinovati, e greu sã te pronunti înainte în acest caz”, a precizat primarul Drânceniului, Gelu Pecheanu.

Avocatii l-au convins pe Mistreanu cã gestul sãu este unul care nu are relevantã

PROTESTATARUL Supãrat cã judecãtorii nu i-au dat dreptate, ba i-au gãsit suficiente motive pentru a rãmâne dupã gratii încã 29 de zile, unul dintre cei arestati, Aurel Mistreanu, a decis sã facã… greva foamei. „E nevinovat, de asta a vrut sã protesteze. L-au arestat degeaba. E un om muncitor , care nu are legãturã cu traficul cu tigãri, dar l-au luat ca sã îsi facã norma la arestãri politistii”, au spus rudele acestuia. Se pare cã avocatii l-au convins pe Mistreanu cã gestul sãu este unul care nu are relevantã în mersul anchetei. De reamintit cã, în urma unei razii de amploare la Drânceni, sãptãmâna trecutã, IJPF Vaslui a capturat aproape 50.000 pachete cu tigãri, 8500 de euro si 32.000 lei în urma perchezitiilor la domiciliile acestor pesoane, trei dintre cei 11 dusi la sediul DIICOT primind, initial, mandat de retinere.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

16 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.