spot_img
spot_img
1.8 C
Vaslui
23-nov.-2024
spot_img
spot_img

Bisnitarii de tigãri din pietele Bârladului – amendati

- Advertisement -

RAZIE Sapte persoane care comercializau în zona Pietei „Sf. Ilie” din Bârlad tigarete de provenientã Republica Moldova, fãrã îndeplinirea conditiilor legale, au fost amendate de politisti, iar „marfa” le-a fost confiscatã. La sfârsitul sãptãmânii trecute politisti apartinând structurilor de investigare a fraudelor, de investigatii criminale si ordine publicã din cadrul Politiei municipiului Bârlad au desfãsurat o actiune în Piata „Sf. Ilie” din municipiul Bârlad având drept scop prevenirea si combaterea activitãtilor ilegale în domeniul comercializãrii de tigarete. Împotriva celor sapte au fost luate mãsuri de sanctionare contraventionalã în conformitate cu prevederile Legii 12/1990 privind protejarea populatiei împotriva unor activitãti comerciale ilicite, pentru efectuarea de acte sau fapte de comert cu bunuri a cãror provenientã nu este doveditã, în conditiile legii.

Politistii au ridicat în vederea confiscãrii 2260 tigarete de provenientã Republica Moldova, acestea fiind mãrfuri care au servit la sãvârsirea faptelor de naturã contraventionalã. „Reamintim faptul cã documentele de provenientã trebuie sã însoteascã mãrfurile, indiferent de locul în care acestea se aflã, pe timpul transportului, al depozitãrii sau al comercializãrii. Prin documente de provenientã se întelege, dupã caz, factura fiscalã, factura, avizul de însotire a mãrfii, documentele vamale, factura externã sau orice alte documente stabilite prin lege”, a precizat inspectorul principal Mihaela Straub, purtãtorul de cuvânt al IPJ Vaslui.. De asemenea, politisti din cadrul Posturilor de Politie Iana si Gherghesti l-au depistat pe raza comunei Iana pe Cristian S., în vârstã de 29 ani, domiciliat în municipiul Bârlad, care transporta cu un autoturism 4.400 tigarete de provenientã Republica Moldova, fãrã a detine documente de provenientã. Împotriva lui a fost luatã mãsura sanctionãrii contraventionale cu amendã în cuantum de 1.000 lei, iar pachetele de tigãri au fost ridicate în vederea confiscãrii. Politistii bârlãdeni l-au identificat pe Mihãitã A., de 24 ani, domiciliat în municipiul Tecuci, judetul Galati care transporta cu un autovehicul proprietate personalã bunuri (produse alimentare în valoare de aproximativ 1.000 lei) fãrã a detine documente legale de provenintã. „Si fatã de aceastã persoanã a fost luatã mãsura sanctionãrii contraventionale, în conformitate cu prevederile Legii 12/1990 privind protejarea populatiei împotriva unor activitãti comerciale ilicite, iar bunurile transportate au fost ridicate în vederea confiscãrii”, a mai precizat inspectorul principal Mihaela Straub.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.