O persoană a ajuns la spital , după ce autoturismul cu care se deplasa s-a răsturnat în şanţul betonat de la marginea drumului. Accidentul s-a petrecut în jurul orei 11.00, pe drumul naţional 29, în localitatea Plopeni.
În urma unei manevre greşite făcute de şoferul unui autoturism Opel, maşina a părăsit partea carosabilă şi s-a răsturnat în şanţul betonat de pe partea dreaptă a drumului, fiind serios avariată. O persoană din autoturism a fost rănită, însă nimeni nu a rămas încarcerat în interiorul autoturismului.
La faţa locului au intervenit pompierii Detaşamentului de Pompieri Suceava, cu un modul SMURD. În urma evaluării făcute de personalul medical, o singură persoană a ajuns la spital, pentru îngrijiri medicale. Poliţiştii au demarat cercetări, pentru a stabili modul în care a avut loc impactul şi cine se face vinovat de producerea accidentului………..