CUTREMURÃTOR…Un copil de numai 4 ani, din Murgeni, a fost victima unui groaznic accident de circulatie în care si-a pierdut viata. Florin J., lãsat nesupravegheat, a tâsnit de dupã o masinã parcatã lângã trotuar, direct în mijlocul strãzii si a fost lovit frontal de un bolid de teren, condus de inginerul Alexandru Ilas, de 35 de ani din localitate. Impactul a fost devastator pentru micutul Florin, care arãmas nemiscat pe asfalt, într-o baltã de sânge. Au fost solicitate, la 112, ambulanta, politia, dar si una si alta au sosit cu întârziere. Ambulanta a venit, spun martorii dupã o jumãtate de orã, iar politistii au întârziat si ei, din cauzã cã în zona Murgeni s-a mai produs un accident rutier, simultan cu cel în care si-a pierdut viata Florinel. Când salvatorii au ajuns, în sfârsit, oamenii (în special cei de etnie rromã) au început sã tipe la echipaj, apostrofându-i cã au venit degeaba. “La ce-l mai resuscitati, nu vedeti cã e mort? Mai bine ajungeati la timp! Nu vã mai faceti de treabã ca sã ne arãtati nouã cã vã pasã”, au strigat martorii de la accident. Din pãcate, au avut dreptate, copilul murise. Însã în timpul scurs de la producerea accidentului si pânã la venirea ambulantei martorii ar fi putut sã aducã un medic de la spitalul din Murgeni care sã-l ajute pe micutul întins pe asfalt!
Ce spune Politia
„Apelul a fost fãcut la 112, la orele 19,58. Accidentul s-a produs pe strada Stefan cel Mare din Murgeni, victima având 4 ani, iar soferul 35 de ani. Din primele cercetãri la fata locului, se pare cã victima a iesit de dupã o masinã parcatã si a apãrut brusc în fata celei de teren, care nu l-a mai putut evita si l-a lovit frontal. Din pãcate, rãnile suferite decopilau fost prea grave, acesta fiind declarat decedat de cãtre medicul de pe ambulantã. Soferul a fost testat cu alcooltestul, rezultatul fiind negativ. În cauzã s-a deschis dosar penal pentru ucidere din culpã”, a spus Mihaela Straub, purtãtor de cuvânt al IPJ Vaslui.
Martorii sunt revoltati!
Martorii oculari spun cã soferul Allexandru Ilas circula cu vitezã, fuma si vorbea la telefon în acelasi timp. „Domnule, pe aici se circulã cu vitezã mare, nu au nicio lege! Iar omul acesta, care fuma si vorbea la telefon în acelasi timp, mergea si el cu vitezã! Are ochelari cu drioptrii mari, nu vede bine! Uitati cum aratã bietul copil! A fost tãvãlit ca un sac”, a spus un martor, revoltat. De altfel, politistii din Murgeni nu fãceau fatã valului de nemultumiri ale oamenilor si a fost nevoie sã fie solicitate trupele speciale de jandarmi de la Vaslui si politisti din localitãtile alãturate pentru a linisti „apele”. Localnicii erau revoltati, fiindcã li se pãruse cã politistii nu l-ar fi testat cu alcooltestul pe soferul vinovat de producerea accidentului.
Soartã crudã: abandonat de mamã, tatãl l-a neglijat!
ÎNGER… Soarta micului Florin, care n-a cerut nimãnui sã vinã pe lume, dar a fost trimis de Dumnezeu, a fost crudã! Oamenii spun cã era cel mai sãrac copil din zonã, dar si cel mai oropsit. Nu era iubit de nimeni. Mama l-a abandonat la nastere, a rãmas în grija tatãlui, care este recunoscut ca un mare consumator de alcool. Copilul a fost neglijat constant, autoritãtile locale nu au luat nicio mãsurã de protectie pentru micut, nu au fãcut nicio anchetã socialã, nu s-a auzit pânã la ei de Protectia Copilului!. „Sunt cei mai necãjiti din oras (n.r. familia micutului), copilul acesta este al nimãnui, acum si aceastã nenorocire, vai de capul lor”, a spus o vecinã. Un astfel de înger a ajuns într-un final unde era previzibil: sub rotile unei masini! Cine are acum pe constiintã moartea lui? Mama? Tata? Soferul? Asistentul social din Primãria Murgeni? O listã întreagã de oameni care ar fi trebuit sã-l pãzeazcã pe Florin. Acum acesta si-a gãsit linistea în bratele lui Dumnezeu, care l-a transformat în îngeras. Destinul sãu a fost scurt si crud pe Pãmânt. A murit, abandonat în mijlocul strãzii, unde a zãcut minute bune, fãrã ca nimeni sã-i fie aproape. O simplã strângere în brate sau gestul unui om curajos de a-l ridica si duce cu masina la spital, poate ar mai fi determinat acest suflet sã mai zãboveascã un pic în aceastã lume crudã.