REMEMBER
prof. Dumitru Apostolache
Un vânt urât i-a luat din palma întinsã a profesorului Alexandru Mera anii lui cei mereu tineri, fãrã a-l lãsa sã poatã spune cât i-a regretat, cât au fost de frumosi si cât de putini,
Viata lui s-a stins dupã un apus de soare, ca sã disparã în umbrele aurite, iar el a rãmas unul dintre cei care stiu sã trãiascã din plin bucuria vietii. Era apropiat de oameni pe care niciodatã nu i-a privit distant.
A lãsat în urmã acel zâmbet aparent ironic, care-l caracteriza si prin care cei care îl ascultau se relaxau si se puteau concentra asupra expunerii, fie ei elevi ori oameni trecuti de aceastã vârstã.
Avea acea însusire rarã de a se face repede înteles de cei cãrora li se adresa.
Profesorul Alexandru Mera a fost hãrãzit de cãtre destin sã facã parte din soborul impresionant de slujitori ai ritualului didactic, din constelatia covârsitoare de „ supernove ale spiritului “ din rândul politicienilor care se gândesc mereu la rolul lor si la responsabilitãtile care le revin de aici.
Tabla scolarã a fost pentru prof. Alexandru Mera catapeteasma întinsã spre infinit, iar ritualul oficiat în fata acesteia periodic era încununat de-un TEDEUM suprem, prin perindarea continuã a generatiilor de absolventi deveniti specialisti si ajunsi în zona alpinã a societãtii.
Ca diriginte, cuvântul lui captiva, schimba suflete. Era profesorul în care toti elevii aveau încredere, pe care-l simteau cu usurintã cã le voia binele si cã îi iubea, cã era pãtruns de IUBIREA DE BINE, DE ADEVÃR SI DE FRUMOS.
Profesorul Alexandru Mera avea un stil propriu de transmitere a cunostintelor cãtre elevi. nota lui era apã vie pentru elevii harnici si bici pentru cei lenesi. Se purta cu îngãduintã fatã de cei mai putin putinciosi, dar neiertãtor cu cei de rea credintã.
Ca inspector scolar avea o anume strângere de mãnã, o vorbã deosebit de caldã, o privire binevoitoare, o permanentã atentie distributivã.
Matematic vorbind, profesorul Alexandru Mera a fost modest ca un punct, cinstit ca o linie dreaptã, prietenos ca un cerc, întelept ca o sferã si deschis ca un sistem de coordonate. În fapt a trãit într-un sistem de coordonate format din abscisa muncii si ordonata dãruirii. A avut un destin tip curba lui Gauss.
Dupã 89 a schimbat compasul în armã si geometria planului în câmp de luptã. Ca presedinte judetean de partid si deputat a dovedit tuturor cã a fost crescut dupã legea moralei crestine, a binelui si a dreptãtii, a generozitãtii si dãruirii, a fricii de Dumnezeu. Putini stiu cã în fiecare sãptãmânã, înainte de a intra în parlament, mergea într-o bisericã din Bucuresti, unde se închina si aprindea mai multe lumânãri, dupã cum mi-a mãrturisit.
S-a mentinut în contact cu Dumnezeu prin intermediul rugãciunii, dar si prin îndeplinirea misiunii pe care o avea ca profesor, inspector scolar si deputat.
S-a înãltat în permanentã deasupra societãtii, dominate de interese meschine.
A fost el însusi un imn adus familiei. A fost un OM a cãrui blândete, discretie si naturalete impuneau un respect coplesitor.
Dragã MERANE,
Cei ce nu stiu cã ai plecat de lângã noi mã întreabã unde esti, iar ceilalti unde stai. Le rãspund tuturor simplu: în visurile celor care te-au cunoscut cu adevãrat, în calitate de colegi, elevi, pãrinti, oameni de fotbal ori politicieni. Cã ai trecut cu pasi usori alãturi de nea Georgicã, conu Mihai, colegul Stelicã…alãturi de multi altii…
Amintirea ta frumoasã va rãmâne în sufletele tuturor celor care te-au cunoscut, o permanentã mereu tinzând spre infinit.
Dumnezeu sã te ierte si sã te odihneascã în pace!
PS Îmi este dor sã mai ascult un cântec de Goga.
