GHINION… Asta-noapte, un barbat in varsta de 65 de ani, D.T., din comuna Voinesti, a fost descoperit decedat in locuinta, de catre sotia sa, care fusese plecata la niste rude. Aceasta a sunat Ambulanta, insa echipajul, chiar daca a venit foarte repede, nu a mai putut face nimic pentru salvarea victimei. Ciudat a fost faptul ca barbatul nu era cunoscut cu nicio boala, insa cadrele medicale, cand au incercat sa efectueze manevrele de resuscitare au descoperit ca omul avea caile respiratorii blocate, cu o bucata de carne. Cel mai probabil, acesta s-a inecat cu bolul alimentar si, nefiind nimeni langa el ca sa il ajute, s-a sufocat. Cadrele medicale au predat cazul politistilor, care au inceput cercetarile, pentru a stabili exact circumstantele mortii. Tragic este ca in aceasta familie ieri avusese loc si un alt deces, al unui cumnat, sotia barbatului fiind chiar implicata in pregatirile pentru inmormantare. Acum, aceeasi familie va trebui sa faca fata inca unei inmormantari.