spot_img
spot_img
-1.1 C
Vaslui
24-nov.-2024
spot_img
spot_img

Vitraliile Micii Uniri – arta monumentala ascunsa a Prefecturii

- Advertisement -

In Prefectura sint doua vitralii de peste doi metri inaltime u unul este facut in 1992-1993, celalalt in perioada fostului regim u ambele au ca motiv „Mica Unire” din 1859 a lui Cuza u conducerea actuala nu da doi bani pe arta, vitraliile prezentind urme de deteriorare u daca prefectii trecuti nu au avut prea mare aplecare catre arta, in prezent e… criza financiara.

Putina lume stie ca in Institutia Prefectului Vrancea, pe un perete dintre parter si etajul unu sint doua vitralii care cinstesc amintirea “Micii Uniri” din 1859 infaptuita de domnitorul Alexandru Ioan Cuza. Avind in vedere ca nu sint “la vedere” si se afla in interiorul institutiei, sint vazute doar de cei care au treaba pe la Prefectura, respectiv de cei care lucreaza acolo. Vitraliile reprezinta arta monumentala menita sa infrumuseteze institutia, sa ii dea o nota distincta.

Lucrarea din stinga este semnata de Fr. A. si I. Antoniu si executata inainte de 1990 si ilustreaza doua tinere (simboluri pentru Tara Romaneasca si Moldova) alaturi de mama (Principatele Unite), deasupra fiind pictate stemele celor doua Tari Romanesti avind ca fundal drapelul Romaniei. Din pacate, despre autorii lucrarii nimeni nu mai stie nimic. Lucrarea din dreapta este realizata de artistul plastic focsanean Liviu Nedelcu, actualul director al Centrului Judetean pentru Promovarea Culturii Traditionale, Artelor si Meseriilor Vrancea, impreuna cu sticlarul Neculai Mirodoni si a fost realizata la 2-3 ani de la caderea fostului regim. Se pare ca vitraliul realizat de Nedelcu si Mirodoni a inlocuit un alt vitraliu care era cu motive specifice perioadei comuniste si care nu mai convenea noii puteri.

“Pe vitraliul facut de noi se afla stema judetului, sigiliul Focsaniului, stemele Munteniei, Moldovei si Romaniei Mari. Totodata, Decebal, Stefan cel Mare si Cuza se afla si ei pe vitraliu. Probabil ca la vremea aceea am gindit sa ii infatisam pe cei care de-a lungul istoriei au vrut sa uneasca poporul nostru sub un singur nume. Oricum, era si in plin acord cu trecutul Focsaniului ca oras al Unirii, dar si cu recentele schimbari de regim. De asemenea, exista si o strofa din Hora Unirii”, ne-a spus Liviu Nedelcu, artistul precizind ca a fost singura lucrare de acest gen pe care a realizat-o.

Vitraliile au trecut bariera sacrului

Sticla pentru vitraliu a fost adusa de la Curtea Sticlarilor de la Bucuresti si a fost lucrata de Mirodoni, in timp ce Nedelcu s-a ocupat de schita si de desen. Artistul plastic spune ca pentru fundal se foloseste sticla colorata in masa, iar pentru detalii se foloseste un praf special care se imprima in sticla de unde si durata de viata masurata in veacuri a acestui tip de lucrare. Se pare ca odata cu aparitia curentului artistic Art Noveau la inceputul secolului XX, vitraliile au trecut bariera sacrului si s-au indreptat tot mai mult catre laic.
“Inca de la inceputul secolului trecut, artistii au inceput sa fie tot mai solicitati pentru lucrari de vitralii in institutii administrative, cit si locuinte personale. Din pacate, odata cu sfirsitul secolului XX a intrat pe piata intr-un mod foarte agresiv kitschul. Sint o multime de biserici care nu au vitralii ci doar niste copii de cea mai proasta calitate”, ne-a spus revoltat artistul plastic. Acesta explica modul de realizare al elementelor de arta monumentala, precizind ca se fac pe suport de plumb. In schimb, daca ni se prezinta niste vitralii pe lemn si mai ales pe termopan avem de-a face cu o “facatura”, un kitsch. “Vitraliile sint prea grele pentru a fi sustinute pe lemn daramite pe pvc. Daca cineva vrea sa isi ia ceva de calitate si estetic ar trebui sa consulte un specialist”, e de parere Nedelcu. Artistul plastic a avut ocazia sa faca un alt vitraliu undeva in jurul anului 2000 la Banca Tiriac, dar pina la urma nu s-a mai concretizat, cel mai probabil din lipsa fondurilor.

Vitraliile Unirii, lasate de izbeliste de prefecti

De-a lungul a doua decenii de la schimbarea la fata a Romaniei la institutia prefectului s-au perindat mai multi prefecti. Unii au stat citeva luni, altii citiva ani, unii interimari, altii plini. Cu totii au urcat scarile din dreptul vitraliilor, foarte putini spre nici unul nu a avut aplecare artistica. Spunem acest lucru pentru ca in prezent, lucrarile au nevoie de reconditionare. Se pare ca in spatele lor s-ar afla chiar bucati de placi fibro-lemnoase si lipituri grosolane din ghips. Mai mult, prin institutie s-au pus termopane, s-a lustruit marmura, s-au schimbat mochete si parchete si s-au pus tablouri. Fiecare sef a venit cu schimbarile lui, insa nici unul nu a alocat fonduri pentru reconditionarea vitraliilor, elemente reprezentative pentru cladire, mai ales ca in interior nu se remarca prin nici un stil. Daca in mandatele trecute s-ar fi putut face cite ceva, in prezent se invoca lipsa fondurilor. Conducerea Prefecturii Vrancea spune ca in prezent face demersuri pentru refacerea fatadei. De asemenea, fie ca a fost vorba de George Baesu, Dragos Mircea, Raluca Dan ori actualul Ion Oprea, pentru a-i aminti doar pe cei mai recenti dintre prefecti, nici unul nu a facut ceva pentru a populariza lucrarile de arta in rindul cetatenilor judetului, deci cu atit mai putin sa reconditioneze lucrarile. Daca cele doua vitralii ar fi clasate ca monumente istorice, macar s-ar bucura de siguranta faptului ca ramin unde au fost puse.

www.ziaruldevrancea.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.