spot_img
spot_img
3.4 C
Vaslui
28-nov.-2024
spot_img
spot_img

Coruptia vazuta de sefii Sanatatii in cabinetele medicale

- Advertisement -

Din nou, asupra medicilor de familie conducerea Casei Nationale de Asigurari de Sanatate a aruncat acuzatia ca ar fi mana in mana cu firmele producatoare sau distribuitoare de medicamente si ca unii medici ar merge pe interesul acestor firme, uitand de interesul pacientului. Si asta nu dezinteresat, ci in schimbul unor deplasari in strainatate, la congrese internationale pe teme medicale, platite de firmele respective. Medicii de familie spun insa ca este un nou atac asupra lor, in stilul cu care i-a obisnuit deja presedintele CNAS.

In reteaua medicala primara nu lipseste coruptia, considera presedintele Casei Nationale de Asigurari de Sanatate, medicul Lucian Duta. Din partea acestuia a venit ieri, intr-o dezbatere televizata pe Realitatea, o noua acuzatie la adresa oamenilor in halate albe care lucreaza in reteaua primara. Presedintele CAS vede o intelegere intre unii medici de familie si distribuitorii de medicamente. Medicii sunt acuzati ca le-ar face jocul acestor firme, prescriindu-le pacientilor lor anumite medicamente scumpe care le aduc profit firmelor, chiar si atunci cand medicamentele respective nu sunt cea mai buna solutie pentru bolile de care sufera.

«Astfel de practici trebuie cautate in alte zone ale sistemului sanitar»

Turismul medical, finantat de gigantii industriei farmaceutice, nu este un subiect nou, acesta fiind prezentat de mai multe ori in presa ca o tehnica agresiva la care recurg firmele de medicamente cu scopul de a-i convinge pe medici sa prescrie anumite medicamente.

Insa aceste acuzatii veneau din partea reprezentantilor Ministerului Sanatatii la adresa unor medici din spitale, sefi de sectii. Acum se indreapta spre cabinetele medicilor de familie. Acuzatiile au starnit indignare in randul reprezentantilor medicilor de familie botosaneni. „Domul Lucian Duta iar arunca cu noroi fara sa stie despre ce vorbeste. Minte cu nerusinare”, considera unul dintre medicii de familie din judet.

Un alt medic de familie nu exclude ca ar exista astfel de bonusuri cu care unii medici sunt stimulati sa recomande pacientilor anumite medicamente, dar spune ca astfel de cazuri trebuie cautate in cu totul alte zone ale sistemului sanitar, poate chiar la farmacii, dar nicidecum in reteaua primara. „Eu unul nu am auzit de medici de familie, cel putin la noi in judet, care sa fi beneficiat de astfel de bonusuri, de deplasari in strainatate pe banii firmelor distribuitoare sau producatoare de medicamente. Poate ca se practica asa ceva, dar nu cred ca in medicina de familie, ci cu totul in alte zone, poate la clinici private, farmacii… Firmele de medicamente isi mai fac prezentari in judete, la care invita medici de familie, servesc un suc sau o cafea, ce face parte din protocol, dar nu mai mult. Cel putin eu nu cunosc niciun coleg sa fi beneficiat de astfel de atentii de la firme”, a declarat medicul Doru Culiceanu.

In plus, medicii de familie spun ca ei scriu pe retete denumirea chimica internationala a medicamentului iar pacientii decid daca iau un medicament mai scump, pe care il considera mai eficient, sau unul mai ieftin, dupa buzunarele celor mai multi dintre ei.

In ultima vreme, cei mai multi pacienti inclina in alegerea lor spre medicamentul cel mai ieftin, pe care il compenseaza casa. „La noi se poate verifica. Sun retetele pe care le dam pacientului. Dar in alte zone, unde se scrie medicamentul recomandat pe o bucata de hartie, acolo s-ar putea sa existe astfel de cazuri…”, a mai declarat medicul Culiceanu.

«Medicul nu poate face reclama unor medicamente»

Deplasarile la congrese internationale, despre care seful CNAS spune ca ar fi uneori platite din sponsorizari aduse de firmele de medicamente, le aduc medicilor puncte pentru educatia medicala continua de la Colegiul Medicilor.

Insa taxa de participare la un congres este undeva pe la 500 de euro, la care se mai adauga transport, cazare, masa, astfel ca se ajunge la 1.500- 2.000 de euro, suma pe care medicii nu-si permit sa o plateasca din buzunarele proprii.

Codul Deontologic al Colegiului Medicilor din Romania stipuleaza, negru pe alb ca „este contrara eticii intelegerea dintre doi medici, intre medic si farmacist sau intre medic si un cadru auxiliar pentru obtinerea de avantaje materiale”. Acelasi cod prevede ca „medicul nu poate face reclama unor medicamente sau bunuri medicale de consum”.
In descoperirea unor eventuale astfel de intelegeri intre firme si medici, un rol l-ar putea juca institutiile judetene de asigurari de sanatate in controalele pe care le fac periodic la prescriptiile de medicamente compensate si gratuite.

www.evbt.ro

- Advertisement -
spot_imgspot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.