Accident de muncã la societatea de salubrizare din Bârlad
NEATENTIE Un muncitor necalificat, care lucra pe masina de gunoi a SC CUP SA Bârlad, a fost accidentat ieri, în jurul orelor 14.00, în garajul societãtii. Acestuia i-a cãzut peste piciorul stâng un butuc de la o roatã a utilajului de compactare a gunoiului, aflat la reparat. A fost transportat la spitalul bârlãdean, iar Politia si ITM Vaslui au demarat o anchetã.
Tânãrul de 29 de ani, angajat ca necalificat pentru a ridica containerele de gunoi cu masina specializatã, era prin garajul societãtii de salubrizare, unde masina pe care lucra era în reparatie. Dorind sã ajute la montarea unei roti, acesta s-a accidentat, butucul rotii cãzându-i peste laba piciorului. Imediat dupã producerea accidentului a fost anuntat directorul executiv al SC CUP SA, ing. Adrian Bobeicã, care a anuntat mai departe incidentul la 112, chemând ambulanta, deoarece tânãrul sângera ambundent. La fata locului au sosit o masinã de la SAJ Vaslui – Substatia Bârlad, politistii si inspectorii de la ITM – filiala Bârlad. Întrucât tânãrul muncitor necalificat nu avea ce sã caute la masina aflatã în reparatie, nefiind instruit referitor la Protectia Muncii, ITM Vaslui a declansat o anchetã, împreunã cu Politia Bârlad, iar cei vinovati (se pare cã seful de garaj si poate chiar directorul executiv) vor fi cel mai probabil amendati, ca si victima accidentului, care a încãlcat Normele de Tehnicã ale Securitãtii în Muncã. Tânãrul a fost dus la spitalul bârlãdean fiind diagnosticat cu „traumatism membru inferior stâng, cu lipsã de substantã”, mai precis i-a fost luatã pielea de pe gambã pânã la os, fiind necesarã o operatie de reconstituire plasticã, cu piele luatã din altã parte a corpului, pentru a-i acoperi rana serioasã. Va necesitã câteva zile de spitalizare, el fiind acum internat la Sectia Chirurgie, starea sa fiind stabilã.
