spot_img
spot_img
1 C
Vaslui
23-nov.-2024
spot_img
spot_img

Internetul, în special reţeaua Facebook, cea mai mare maşinărie de spionaj creată vreodată

- Advertisement -

Fondatorul WikiLeaks, Julian Assange, a apreciat marţi că Internetul este cea mai importantă metodă de spionare creată vreodată şi un obstacol în calea libertăţii de exprimare.

Adresându-se studenţilor de la prestigioasa universitate britanică Cambridge, Julian Assange a afirmat că Internetul, şi în special reţeaua socială Facebook, reprezintă pentru Guverne una dintre cele mai importante modalităţi de spionare a oamenilor.

El a citat astfel cazul folosirii Facebook în Egipt în urmă cu câţiva ani, caz care a avut un final nefericit pentru utilizatorii reţelei.

„A existat de fapt o revoltă pe Facebook la Cairo în urmă cu trei sau patru ani. Ea a fost foarte redusă ca proporţii, iar după aceea (reţeaua) Facebook a fost folosită pentru a-i aresta pe principalii utilizatori, care au fost apoi bătuţi, interogaţi şi plasaţi în detenţie”, a explicat Assange.

„Internetul este cea mai mare maşinărie de spionaj pe care lumea a cunoscut-o vreodată”, a afirmat el.

Creşterea puterii acestei tehnologii ajută regimurile tiranice, a continuat el. „Nu este o tehnologie care favorizează libertatea de exprimare, nu este o tehnologie care favorizează drepturile omului”, a subliniat Assange.

„Este mai degrabă o tehnologie care poate fi folosită pentru a instaura un regim totalitar de spionaj fără precedent”, a adăugat el.

Dar australianul a afirmat din nou că site-ul său WikiLeaks a contribuit la declanşarea revoltelor recente din ţările arabe, în special în Tunisia.

mediafax.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.