Conducerea Jurnal Trust Media neagă cu vehemenţă informaţiile lansate de administraţia Skytower privind pretinsele datorii pe care le-ar avea trustul de presă pentru plata chiriei. După aproape şapte ani de colaborare, proprietarul clădirii a hotărât să rezilieze unilateral şi necondiţionat contractul de locaţiune, obligând Jurnal TV să părăsească sediul într-un termen de 35 de zile.
Într-un comunicat de presă, administraţia Skytower afirmă: „(…) decizia de a rezilia contractul de locaţiune a venit în strictă conformitate cu prevederile contractuale şi legale, după mai multe negocieri şi tentative amiabile de recuperare a datoriilor pentru plata chiriei.”
De cealaltă parte, directorul general Jurnal Trust Media, Adrian Gîţu, afirmă că trustul şi-a onorat toate plăţile şi pentru moment nu există nicio datorie pentru chirie.
Mai mult, în timp ce administraţia Skytower susţine că „obişnuinţa de neexecutare a obligaţiilor contractuale ce ţin de achitarea datoriilor durează de mai mulţi ani”, aceasta a prelungit în iunie trecut contractul încheiat cu Jurnal Trust Media pentru încă trei ani.
„Se întâmplă după şapte ani de colaborare, în care tot timpul am găsit limbaj comun cu proprietarul acestui sediu, către care au fost achitate sume enorme pentru RM. Jurnal TV este cel mai mare chiriaş în acest sediu, ocupăm o pătrime din acest spaţiu. Până acum nimic nu prevestea o furtună, ca să ne trezim pe 25 noiembrie cu o notificare de evacuare. În orice relaţie dintre doi parteneri comerciali, vorbim despre cei de bună credinţă care nu au alte gânduri şi scopuri, chiar dacă apar restanţe fie de o zi, 5, 10 sau 30, se soluţionează pe cale amiabilă. Vă daţi seama în ce situaţie ne-am pomenit noi când am fost rugaţi ca în timp de cinci zile să părăsim sediul. O televiziune are nevoie de la trei până la şase luni ca să se mute. La insistenţa noastră acest termen a fost prelungit până la sfârşitul anului. S-a invocat formal existenţa unei datorii. Din ziua de 25 noiembrie, când am fost notificaţi despre evacuare, acea restanţă care a existat la acel moment a fost achitată timp de trei zile. Începând cu 28 noiembrie nu a existat nicio restanţă”, a declarat Adrian Gîţu în cadrul unei intervenţii telefonice la Cabinetul din Umbră.