spot_img
spot_img
-1.3 C
Vaslui
26-nov.-2024
spot_img
spot_img

Drumul lui Plahotniuc către funcţia de premier: Biografie FALSIFICATĂ şi articole sponsorizate în presa străină despre cum a „suferit” sub guvernarea comunistă şi cum „luptă” pentru statul de drept

- Advertisement -

Obsesia oligarhului Vladimir Plahotniuc de a ajunge în fotoliul de premier prinde tot mai mult contur. Cel mai controversat personaj din istoria RM, acuzat de ilegalităţi cumplite – de la trafic de persoane, proxenetism, comandarea unui omor, identităţi false şi până la atacuri raider la cele mai importante bănci, fabricarea dosarelor, monopolizarea presei, controlarea sistemului judecătoresc, spălări de miliarde prin justiţie, jaful unui miliard de dolari din rezervele valutare ale ţării şi multe altele – încearcă disperat să-şi spele imaginea de mafiot pentru a-şi pava calea spre funcţia de prim-ministru.

După ce a eşuat acum un an în a ajunge cu forţa premier, Plahotniuc a recurs la o nouă tactică – oficializarea statutului. Mai întâi s-a autoproclamat „coordonator” al coaliţiei de guvernare, după care a fost „ales” preşedinte al Partidului Democrat, fiind singurul (!) candidat, următorul punct ochit fiind funcţia de premier. Aşa se explică o biografie de toată frumuseţea publicată pe blogul său, doldora de falsuri, dar şi tupeul acestuia de a vorbi în numele ţării printr-o scrisoare adresată preşedintelui ales al SUA, Donald Trump.

Plahotniuc îşi asumă merite în presa internaţională şi vorbeşte din numele RM

Zilele trecute, Plahotniuc a publicat pe Foxnews un articol la rubrica „opinii sponsorizate” în care se laudă că „luptă” împotriva corupţiei ani în şir, el fiind, de fapt, motorul acestui fenomen, dar şi cum a „suferit” în perioada guvernării comuniste cel care şi-a făcut avere şi a căpătat influenţă şi pârghii de control anume aflându-se sub protecţia directă a fostului preşedinte Voronin.

„Ca om de afaceri care crede în „arta afacerilor”, sper ca abordarea non-conflictuală a dlui Trump faţă de Moscova să reducă tensiunile dintre SUA şi Rusia, dar şi presiunea asupra unor ţări ca a noastră, atunci când suntem puşi în faţa alegerii de a ne alătura unei părţi sau alteia. Moldova nu doreşte să revină pe orbita Moscovei, însă ştim, de asemenea, că nu putem prospera fiind un pion în lupta de putere între Est şi Vest”, scrie Plahotniuc.

Când spune că Moldova nu doreşte să revină pe orbita Moscovei, Plahotniuc uită să menţioneze însă că a pus considerabil umărul la alegerea prorusului Igor Dodon în funcţia de preşedinte, dar şi că, pe căi obscure, încearcă de ani buni de zile să intre în graţiile Kremlinului. Despre tentativele lui Plahotniuc de a obţine acces la factori de decizie din Rusia şi drumurile pe care le bate acesta la Moscova pentru a intra în graţia lui Putin presa scrie încă din 2015.

Plahotniuc vorbeşte şi despre Transnistria şi despre pericolul pe care îl reprezintă această regiune pentru securitatea RM. Asta în timp ce oligarhul profită din plin de instabilitatea din zonă, controlând fluxurile energetice prin intermediul firmelor-căpuşă din regiune.

sursa: http://jurnal.md/ro/politic/2017/1/11/drumul-lui-plahotniuc-catre-functia-de-premier-biografie-falsificata-si-articole-sponsorizate-in-presa-straina-despre-cum-a-suferit-sub-guvernarea-comunista-si-cum-lupta-pentru-statul-de-drept/

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.