Dupã 9 luni, alesii huseni au întocmit lista finalã cu cei 64 de beneficiari ANL!
CAZNÃ… Mos Crãciun s-ar putea ca, în aceastã sãptãmânã, sã le aducã husenilor care sperã sã primeascã unul din cele 64 de apartamente ANL nou construite, vestea cea mare! În sfârsit, la aproape 9 luni de când s-a apucat de treabã, comisia de stabilire a punctajelor a reusit sã dea gata lista finalã, care miercuri, în sedinta de Consiliu Local (CL), va fi supusã aprobãrii alesilor. „Data trecutã, prin aprilie, când au dat publicitãtii prima variantã a listei, sotia era între beneficiari, dar acum, dacã ei au tot învârtit lista aceea si s-au mai si acuzat unii pe altii cã nu se face punctajul cinstit, existã riscul sã fim scosi dintre beneficiari. Asteptãm sã vedem ce se aprobã”, spune, temãtor, Cristian, unul dintre husenii care sperã la unul din apartamentele ANL.
Mult le-a luat membrilor comisiei de repartizare a apartamentelor ANL, construite în strada Husi-Iasi, sã stabileascã, pe baza criteriilor, care sunt cei 64 de huseni care vor beneficia de locuintã! Prima listã a fost adusã în Consiliul Local în cadrul sedintei din aprilie, însã… s-a lãsat cu scandal. Consiliera Nicoleta Rotariu, uitându-se peste numele norocosilor, a constatat lucruri care i s-au pãrut în neregulã. De pildã, un tânãr necãsãtorit obtinuse apartament, iar o familie cu copii fusese respinsã! „Sã nu ne batem joc de oamenii care au cerut locuinte ANL! Cum de s-a ajuns ca un tânãr necãsãtorit sã aibã punctaj mai mare ca unul cãsãtorit si cu copii? Atât vã spun, sã nu ne batem joc de oameni”, a punctat, supãratã, Nicoleta Rotariu, într-o interventie furioasã. Fâstâciti de criticile primite, colegii de mandate, responsabili cu întocmirea listei au retras-o si au promis cã o vor reanaliza, întâlnindu-se pentru o rundã mai serioasã de analize. Ei bine, dupã 6 luni, lucrurile nu erau deloc rezolvate. În sedinta din octombrie, primarul Ioan Ciupilan i-a luat la rost pe membrii comisiei, acuzându-i cã nu sunt în stare, nici dupã atâta timp, sã finalizeze lista. Membrii comisiei, condusã de consilierul Ionel Matei, au invocat lipsa de promptitudine a functionarilor Primãriei, dar si alte influente (documentele expirate din dosare, n.r.), anuntând cã urmeazã sã se întruneascã iarãsi, pentru a duce treaba la bun sfârsit. Si iatã cã, dupã 9 luni, se pare cã miercuri, lista finalã cu cei 64 de beneficiari va fi aflatã si, cel mai probabil, aprobatã.
„La cum s-au schimbat punctajele pe la unii si altii, eu nu mai sper la nimic”
SCEPTICI „Sotia mea este cea pe numele cãruia s-a depus dosarul. Am avut de 3 ani de zile cerere la Primãrie pentru o locuintã. Ne-am bucurat când, prin aprilie, am înteles cã suntem pe lista cu beneficiari, dar apoi, când am auzit cã nu s-a aprobat lista si iar s-au apucat de reevaluare, ne-am cam dezamãgit. Sotia a fost sunatã prin septembrie parcã, sã mai ducã o adeverintã de la serviciu, pentru cã nu mai era valabilã cea din dosar. În fine, nu vrem sã ne bucurãm înainte. Sã vedem ce se aprobã. Nu avem nicio pilã, nicio relatie, am mers doar pe criteriile pe care le îndeplineam. Avem doi copii si stãm la socri, în prezent. La cum s-au schimbat punctajele la unii si altii, eu nu mai sper la nimic, pânã nu se aprobã lista finalã. Dupã ce se aprobã, dacã noi nu vom fi, ne vom uita la cei care au apãrut pe listã si vom sti ce s-a întâmplat si de ce a durat 9 luni stabilirea listei”, a spus Cristian, 32 de ani, a cãrei familie se aflã în rândul husenilor cu sanse de primire a unui apartament ANL. Este important de spus cã locuintele ANL de pe strada Husi-Iasi sunt gata, constructorul a fãcut receptia, însã nu au utilitãti, nici gaz si nici apã, iar la curentul electric acum se lucreazã. Greu de spus când anume vor fi date spre folosintã beneficiarilor!
