Actualul regim putred de corupt de la Chişinău, condus de Plahotniuc, trebuie să cadă răsunător, iar demontarea sistemică a acestuia începe de la Preşedinţie, consideră Cătălin Josan. Interpretul a lansat un mesaj către cetăţeni, în special, către oamenii de cultură, prin care îi îndeamnă să dea dovadă de maturitate civică şi să iasă duminică la vot.
„Zilnic, apar noi episoade şi aparente răsturnări de situaţie. E fals. Scenariul e simplu şi trebuie să evolueze într-o singură direcţie: actualul regim putred de corupt de la Chişinău, condus de Plahotniuc, trebuie să cadă răsunător, iar demontarea sistemică a acestuia începe de la preşedinţie. Protestele noastre îşi spun din nou cuvântul. După ce ne-am obţinut dreptul de a ne alege singuri preşedintele, după 20 de ani, nu avem luxul să greşim”, a menţionat Cătălin Josan.
Interpretul şi-a reiterat susţinerea pentru candidatul unic al forţelor antioligarhice, afirmând că votul pentru Maia Sandu este un vot împotriva sistemului corupt de la guvernare.
„Duminică, eu votez DA Maia Sandu. Votul meu este antisistem, unul investit cu cap. Iar de veţi da greş, conştient sau nu, sau nu veţi acţiona suficient de rapid, dna Sandu, aveţi promisiunea mea că vă vom cânta serenade la Condriţa, aşa cum i-am făcut-o lui Timofti. E o responsabilitate enormă, iar aşteptările sunt pe potrivă. Acum însă, fiecare vom pune umărul în a ne salva ţara”, a adăugat Cătălin Josan