Performanță greu de egalat. Echipa care a reprezentat județul Vaslui la Olimpiada Națională de Geografie, care a avut loc la Sibiu, în perioada 17-23 aprilie, alcătuită din șase elevi, a reușit să ocupe, pentru al doilea an consecutiv, primul loc la nivel național. Cinci dintre olimpici sunt de la Colegiul Național „Ghoerghe Roșca Codreanu” Bârlad, și anume Mihai Ștefan Adrian (clasa a VIII-a), Teodora Toderașcu (cls. a IX-a), Valentin Funaru (cls. a X-a), Andreea Stan (cls. a XI-a) și Andreea Cristina Tocoi (cls. a XII-a), iar cel de-al șaselea este elev la Liceul Teoretic „Mihail Kogălniceanu” Vaslui (cls. a VIII-a), Guțu Alexandru Mihai. Locul I a fost obținut după ce, din cauza unei erori, în timpul premierii, vasluienii au fost clasați pe locul șase. In urma contestației, care a fost depusă de prof. însoțitor Cristina Oprea, comisia și-a recunoscut greșeala, iar vasluienii au trecut direct pe primul loc, surclasând echipa din Iași, anunțată în primă fază ca fiind fruntașă. „A fost o finală de infarct, cu o eroare din partea comisiei, care s-a rectificat. Este foarte greu să fii pe primul loc doi ani consecutivi într-o țară care ocupă primul loc în lume la geografie. Am demonstrat că performanța de anul trecut nu a fost o întâmplare. Sunt mândru că am lucrat cu asemenea copii și profesori. Am demonstrat încă o dată că există valori și în județul nostru, nu doar lucruri negative”, a declarat Eduard Andriescu, inspector școlar de geografie.
Iată premiile obținute de elevi
1. MIHAI ȘTEFAN-ADRIAN, clasa a VIII-a, Colegiul Național „Gheorghe Roșca Codreanu” Bârlad, profesor îndrumător Silvestru Veronica – premiul III;
2. GUTU ALEXANDRU MIHAI, clasa a VIII-a, Liceul Teoretic „Mihail Kogălniceanu” Vaslui, profesor îndrumător Bulgaru Mirela- premiul II;
3. TODERAȘCU THEODORA, clasa a IX-a, Colegiul Național „Gheorghe Roșca Codreanu” Bârlad, profesor îndrumător Oprea Cristina – premiu special Societatea de Geografie din România;
4. FUNARU C. VALENTIN, clasa a X-a, Colegiul Național „Gheorghe Roşca Codreanu” Bârlad, profesor îndrumător Oprea Cristina – mențiune MENCS;
5. STAN C. ANDREEA, clasa a XI-a, Colegiul Național „Gheorghe Roșca Codreanu” Bârlad, profesor îndrumător Oprea Cristina – mențiune MENCS;
6. TOCOI ANDREEA CRISTINA, clasa a XII-a, Colegiul Național „Gheorghe Roșca Codreanu” Bârlad, profesor îndrumător Oprea Cristina – premiul II.