Premierul Dacian Cioloş şi sindicatele se întâlnesc astăzi pentru a negocia legea salarizării. La discuţii va participa si noul ministrul al Muncii, Dragoş Pâslaru.
În urmă cu câteva zile, la numirea sa în funcţie, acesta declara că nu exclude în continuare o ordonanţă de urgenţă pentru majorarea salariilor foarte mici, măsură care să poată fi aplicată din vară.
Ministrul Muncii a făcut, la Realitatea TV, precizări legate de salariile românilor, explicând că acestea nu vor fi tăiate şi că, pentru moment, se va concentra asupra celor mai mici salarii, care trebuiesc crescute.
Dragoş Pâslaru: „Acum ne concentrăm pe cei cu venituri foarte mici, primul exerciţiu e concentrat pe prima parte a piramidei, pe bază. În prima variantă, se mişca, e adevărat, toată piramida, dar cu foarte puţin…Ceilalţi vor fi avuţi în vedere în proiectul de lege, care va intra în vigoare din 2018.
Cei cu salarii în zona medie vor vedea că vor stagna, un an şi jumătate, în timp ce cei cu salarii mici vor veni din urmă. E vorba de solidaritate. Plecăm cu cei care sunt cei mai în nevoie. În educaţie ne uităm la învăţători, în sistemul sanitar ne uităm la brancardieri şi infirmiere.
Citeste mai mult pe REALITATEA.NET: http://www.realitatea.net/noi-negocieri-pe-proiectul-de-lege-privind-salarizarea-bugetarilor_1927316.html#ixzz46XuqGd18
Follow us: @realitatea on Twitter