Procuratura federală a Belgiei a anunţat sâmbătă că belgiano-marocanul Mohamed Abrini a recunoscut că este „bărbatul cu pălărie” de pe aeroportul internaţional Zaventem din Bruxelles, adică cel de-al treilea membru al comandoului care a comis la 22 martie dublul atentat de la aeroport, transmite Reuters, citat de Agerpres.
„L-am confruntat cu proba video pregătită de unitatea noastră specială. A trebuit să recunoască că a fost el”, a declarat un purtător de cuvânt al biroului procurorului federal. Abrini le-a mai spus anchetatorilor că şi-a aruncat geaca de culoare crem într-o pubelă şi şi-a vândut pălăria, a explicat procuratura într-un comunicat de presă succint.
Precizăm că poliţia belgiană a difuzat o înregistrare video cu bărbatul respectiv. În imagini apare individul care purta o jachetă bej şi o pălărie închisă la culoare trasă pe ochi, împingând un cărucior cu bagaje pe care se afla o geantă mare neagră. Alături de el (nefiind clar în imagini) se află autorii atacurilor sinucigaşe de la aeroportul Bruxelles-Zaventem: Ibrahim El Bakraoui şi Najim Laachraoui, deja identificaţi.
Abrini era considerat până acum a fi suspect-cheie în atentatele din noiembrie 2015 din Paris şi nu era clar dacă avea legătură şi cu atentatele din Bruxelles. El a fost arestat vineri la Bruxelles şi inculpat sâmbătă pentru asasinate teroriste şi participare la activităţile unei grupări teroriste. Mohamed Abrini a fost reţinut împreună cu alte două persoane. Pe lângă legăturile sale cu Salah Abdeslam, unul dintre principalii suspecţi ai atacurilor comise pe 13 noiembrie la Paris, anchetatorii se întreabă dacă el ar putea fi al treilea atacator.