spot_img
1.2 C
Vaslui
06-nov.-2024
spot_img

Deutsche Welle: Moldovenii plătesc preţul fabuloasei fraude bancare

- Advertisement -

Frauda bancară de 1 miliard de dolari (echivalentul a 12% din PIB), din 2013-2014, care a condus la lichidarea a trei bănci moldoveneşti, va fi resimţită încă mulţi ani de către moldoveni. Banca Mondială a anunţat că economia Moldovei a ajuns „la limita de jos a dezvoltării”.

Pe de altă parte, autorităţile dau asigurări că situaţia economică se redresează, astfel încât, creditul românesc de 150 milioane de euro, dacă va veni, nu va mai fi folosit pentru achitarea salariilor, aşa cum se preconiza iniţial, ci pentru achitarea unor datorii ale statului faţă de unii agenţi economici.

În detrimentul cetăţenilor? „S-a încercat ajustarea economiei la această fraudă!”

Potrivit prognozelor Băncii Mondiale, creşterea economică a Moldovei, în 2016, nu va depăşi 0,5 la sută, iar despre o redresare economică abia dacă se va putea vorbi prin 2017. Directorul de ţară a Băncii Mondiale, Alexander Kremer, susţine că Republica Moldova a ajuns să „plătească preţul fraudei bancare”, iar îmbunătăţirile economice vor veni treptat şi cu anii: „Ceea ce vedem acum în economia Republicii Moldova este preţul plătit pentru frauda din sectorul bancar din 2013-2014. Moldova s-a confruntat cu condiţii monetare foarte dure, cu dobânzi foarte înalte deoarece s-a încercat ajustarea economiei la această fraudă. Efectul este reducerea semnificativă a nivelului de activitate economică. Iată cum economia plăteşte pentru criminalitatea care a avut loc mai devreme”.

Alexander Kremer a sugerat autorităţilor să facă tot posibilul pentru a restabili încrederea investitorilor şi a mediului de afaceri: „Businessul e mai pesimist decât a fost vreo dată. Nu are încredere că Guvernul va întreprinde măsuri în lupta contra corupţiei. Iată de ce este foarte important să vedem acţiuni foarte rapide şi decisive în abordarea riscurilor rămase în sectorul bancar”, a menţionat reprezentantul Băncii Mondiale.

Au apărut săraci noi, iar vechii săraci au ajuns „lipiţi pământului”

sursa: http://jurnal.md/ro/politic/2016/4/9/deutsche-welle-moldovenii-platesc-pretul-fabuloasei-fraude-bancare/

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.