Un tânăr de 22 de ani a fost rănit în timpul unei vânători. Incidentul s-a produs ieri, în pădurea din localitatea Stoicani, raionul Soroca.
Potrivit oamenilor legii, la vânătoare au participat şapte persoane, iar doi vânători au tras de mai multe ori fără să se asigure. În consecinţă, tânărul a fost rănit la ochi.
Acesta a fost dus la spitalul din Soroca, iar apoi a fost transportat la Spitalul Republican din capitală. Potrivit medicilor, acesta se află în stare satisfăcătoare, iar medicii fac tot posibilul că să-i salveze vederea.
Poliţia a menţionat că vânătoarea era legală, însă a fost informată la câteva ore de la producerea incidentului.