spot_img
spot_img
1.6 C
Vaslui
26-dec.-2024

Rãzvan Rãu, smecherul cu sapcã, i-a bãgat mai devreme pe violatori la închisoare

- Advertisement -

Judecãtorii îsi motiveazã decizia arestãrii violatorilor, incriminând atitudinea sfidãtoare a acestora

SMECHER…Cum era de asteptat, reîncarcerarea celor sapte violatori a avut ca temei atitudinea sfidãtoarea a acestora. Asa si-au motivat judecãtorii decizia de a-i trimite mai devreme dupã gratii, înaintea sentintei definitive, pe cei sapte tineri de la Vãleni care au violat-o pe Raluca Munteanu. O tarã întreagã a fost scandalizatã de tupeul unui tânãr cu sapcã, ce a rãspuns unui reporter cã este mândru, la întrebarea acestuia despre viol si despre faptele violatorilor. Numai cã acel tânãr nu era din grupul inculpatilor, ci un sustinãtor. Acum îi pare nespus de rãu cã pentru o vorbã aruncatã în vânt, consãtenii sãi suferã. Aflat în Italia, acesta i-a spus mamei sale cã îi pare nespus de rãu cã acele imagini fatidice i-au bãgat mai devreme pe amicii sãi la închisoare. Totodatã, instanta s-a pronutat si cu privire la faptul cã în apãrarea lor violatorii au prezentat-o pe victimã drept o femeie usoarã. Judecãtorii au replicat cã nu conteazã moralitatea fetei violate, ci doar fapta în sine, care este una de naturã penalã. Iatã declaratia mamei lui Razvan Rãu, bãiatul smecher cu sapcã de la Judecãtoria Vaslui, care prin comportamentul sãu a pus eticheta de sfidãtori pe cei sapte violatori. Tatãl sãu, enervat de sapca pe care o poartã fiul sãu, a zis cã nici mãcar smecher nu e, ci prost.

Imaginile care au întãrâtat o tarã întreagã si a cãror protagonist a fost Rãzvan Rãu au fost hotârâtoare în decizia judecãtorilor de a-i bãga înapoi dupã gratii pe cei sapte violatori. Tânãrul cu sapcã albã întoarsã, care a lansat, în eter, celebra replicã “Sunt mândru de ce am fãcut!”, are acum remuscãri si îi pare rãu cã l-a luat gura pe dinainte. De fapt, Rãzvan Rãu abia se întorsese din Italia si venise la oras cu fratele lui mai mic sã-i cumpere o pereche de adidasi “de firmã”. “Se sãturase ãla micu’ de încãltãrile din bazar, pe care i le cumpãram eu, si vãzându-l pe frate-su acasã s-a rugat de el sã-i i-a niste adidasi de firmã”, si-a început povestea mama lui Rãzvan Rãu. S-au întâlnit întâmplãtor cu cei sapte violatori care veneau la Judecãtoria Vaslui, la un nou termen de judecatã, si cum nu a avut ce face s-au dus si ei la Judecãtorie. S-a întâmplat ca, în aceeasi zi, reporterii sã fie prezenti în fata institutiei. Întrebarea “sunteti mândri de ce ati fãcut?” a fost adresatã violatorilor, dar nici unul dintre ei nu a dorit sã dea vreun rãspuns. În schimb, cel care s-a trezit vorbind a fost tocmai Rãzvan. Plecat între timp, înapoi în Italia, acesta regretã ceea ce a spus atunci mai ales cã mare parte din opinia publicã l-a asociat si confundat, multã vreme, cu violatorii. Si chiar dacã îi pare rãu de ceea ce a spus atunci si realizeazã cã le-a fãcut un mare deserviciu celor sapte violatorti din Vãleni, Rãzvan Rãu a declarat familiei cã fãptasii îsi trag acum ponoasele pentru faptele lor, iar el nu este de acord cu ceea ce au fãcut. Familia a rãmas acasã si suportã consecintele unor vorbe spuse în vânt, plus imaginea pe care tânãrul a lãsat-o opiniei publice: zâmbetul smecheresc si sapca albã întoarsã într-o parte. Despre obiectul vestimentar, tatãl lui Rãzvan are propria opinie si spune cã nu era ceva smecheresc ci, din contrã, ceva prostesc. În acelasi timp, acea imagine a dat apã la moarã magistratilor care si-au motivat înlocuirea mãsurii controlului judiciar cu arestul preventiv din cauza atitudinii sfidãtoare a violatorilor (chiar dacã au fost luate în considerare vorbele, în vânt, spuse de Rãzan Rãu – n.r.) si încercarea de denigrare a victimei începutã, pe retelele de socializare, de cãtre mama lui Silviu Burada.

Povestea mamei lui Rãzvan Rãu

Despre ce s-a întâmplat atunci si cum a ajuns Rãu vedetã nationalã, mama acestuia povesteste: “Stiti cum e în ziua de astãzi? Nu noi am vrut dreptul la libera exprimare? Atunci când a spus ce a spus nu s-a gândit cã se va ajunge tocmai aici de la o vorbã spusã în vânt. Plus cã, cei care au publicat acele vorbe nu îi stiau pe violatori dupã figurã? Nu si-au dat seama cã el nu este unul dintre ei? Dacã stia unde se ajunge nici nu cred cã se mai ducea acolo. S-a dus din întâmplare. Erau prieteni, s-au întâlnit si s-a întâmplat ce s-a întâmplat. Sã vã spun povestea adevãratã. Venise din strãinãtate si cel mic voia adidasi de firmã. S-au întâlnit cu cei cu violul si s-au dus cu ei, în loc sã-si vadã de drumul lor. Acum, o tarã întreagã spune cã e si el printre ei. Acum mã doare inima când vãd, la televizor, imagini cu bãiatul meu care spune ce spune. Îi pare rãu de vorbele acelea, dar acum nu mai are ce face si va rãmâne sigur, în memoria oamenilor ca unul dintre violatori, chiar dacã nu are nicio treabã. Plus comentariile foarte urâte care au apãrut atunci despre el. Si asta pentru cã a aruncat o vorbã în vânt, dar nici filmarea nu a fost datã pânã la capãt pentru cã a spus cã e mândru de ceea ce a fãcut pentru cã el nu a fãcut nimic. Am mai vãzut si un titlu prin ziare: Unul dintre presupusii violatori a iesit la agãtat si când am vãzut ziarul sã pic jos. Era bãiatul meu fotografiat într-un bar. Cu sapca aia albã în cap. A doua zi mi-a arãtat si o colegã de serviciu poza în ziar. Nu mi-a venit deloc bine, dar nu si-a închipuit nimeni cã se va ajunge aici”, a spus femeia. Pânã la urmã, replica datã de Rãzvan Rãu în fata reporterilor de televiziune a dat apã la moarã magistratilor care, se pare cã si-au motivat înlocuirea mãsurii controlului judiciar cu arestul preventiv din cauza actiunilor sfidãtoare ale violatorilor, dar si din cauza încercãrilor de discreditare a victimei, pe retelele de socializare. Aceastã actiune a fost începutã de Dorina Burada, mama unuia dintre cei sapte violatori. Cu toate cã si apãrãtorii violatorilor au încercat acelasi lucru atunci când si-au construit apãrarea, instanta de judecatã a fost transantã si nu a luat în considerare acest aspect. Din punctul lor de vedere, violul rãmâne o faptã penalã gravã care se pedepseste cu ani grei de închisoare indiferent de calitatea moralã a victimei.

Familia Rãu a vrut sã dea în judecatã presa, dar nu a avut bani de avocat

Familia Rãu s-a gândit la un moment dat sã dea în judecatã ziarele si televiziunile care spuneau cã bãiatul lor este violator. “Sã stiti cã eu nu sunt de acord cu ceea ce au fãcut acesti bãieti de la noi. Le-am spus si la copiii mei. Le plãtesc avocat pentru orice altceva, dar pentru viol niciodatã. Îi las sã putrezeascã în puscãrie. Am vrut sã dau în judecatã televiziunile care rulau la nesfârsit imaginile cu bãiatul meu, pe care-l numeau violator, dar nu am eu bani de asa rãzboaie. Si apoi e si vina lui. Ce a cãutat acolo. Si sapca aia, bat-o vina, cã nu-mi place deloc, a ajuns sã-l facã celebru. Oricum e o lectie pentru toatã lumea povestea asta. Le-am spus si copiilor mei sã-si vadã de treabã si sã nu se mai ia cu altii la rele”, a mai spus femeia.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.