ASUMARE… Oricât de contestatã i-ar fi rãmas figura în scrierile istoricilor sau în amintirile încã vii ale bunicilor, Corneliu Zelea Codreanu, de la nasterea cãruia s-au împlinit ieri, 13 septembrie, 116 ani, va rãmâne întotdeauna un fiu al Husului! Personalitatea sa, fascinantã pentru cei care i-au înteles crezurile si i-au admirat exceptionala inteligentã, dar, deopotrivã, odioasã pentru cei care nu i-au împãrtãsit niciodatã convingerile si actiunile cu caracter extremist, va fi mereu atribuitã acestor locuri, unde Corneliu Zelea Codreanu, fiul profesorului de germanã cãruia i se spunea “Mos Zagreb”, a vãzut lumina zilei. Cu demnitate, husenii si l-au asumat întotdeauna pe cel supranumit “liderul carismatic al miscãrii legionare”.
Considerat “liderul carismatic al extremei-drepte”, Corneliu Zelea Codreanu, dupã cum au mãrturisit cei care l-acu cunoscut, avea o personalitate magneticã. Avocat de profesie, “Cãpitanul” a fost admirat în acele vremuri de oameni de culturã de mare însemnãtate. Între ei a fost si filosoful Emil Cioran. Iatã ce spunea acesta despre Corneliu Zelea Codreanu: ““Cu Corneliu Codreanu am avut doar câteva convorbiri. Am priceput din prima clipã cã stau de vorbã cu un om, într-o tarã de fleacuri umane. Prezenta lui era tulburatoare si n-am plecat niciodatã de la el, fãrã sã simt acel suflu iremediabil, de rãscruce, care însoteste existentele marcate de fatalitate. De ce n-as mãrturisi cã o teamã ciudatã mã cuprindea si un fel de entuziasm plin de presimtiri? Lumea cãrtilor mi se descifra inutilã, categoriile, inoperante, prestigiile inteligentei, sterse, iar subterfugiile subtilitãtii, zadarnice. Cãpitanul nu suferea de viciul fundamental al asa-zisului intelectual roman. Cãpitanul nu era „destept”, Cãpitanul era profund. Dezastrul spiritual al tãrii deriva din inteligenta fãrã continut, din desteptãciune. Lipsa de miez a duhului, preschimbã problemele în elemente de joc abstract si rãpeste spiritului latura destinului. Desteptãciunea degradeazã pânã si suferinta, în flecãrealã. Dar vorbele Capitanului, grele si rare, rãsãreau din Soartã. Ele se plãmãdeau undeva departe. De aici, impresia de univers al inimii, de univers al ochilor si al gandurilor. Cand, în 1934, îi spuneam ce interesantã ar fi expunerea vietii lui, îmi rãspundea: „Nu mi-am petrecut viata prin biblioteci. Nu-mi place sã citesc. Eu stau asa si ma gândesc”. Acele gânduri au urzit rostul nostru. În ele respireã natura si cerul. Si când au pornit spre înfãptuire, temelia istoricã a tãrii s-a zguduit. Corneliu Codreanu n-a pus problema României imediate, a României moderne sau contemporane. Era mult prea putin. (…) Patosul legionar este o expresie de reactiune în fata unui trecut de nenoroc. Aceastã natie n-a excelat în lume decât prin consecventa în nefericire. Niciodatã nu s-a dezmintit. Substanta noastrã este un infinit negativ. De aici pleacã imposibilitatea de a depãsi pendularea între o amãrãciune dizolvantã si o furie optimistã”,
“Cãpitanul” a fost asasinat în 1938
Corneliu Zelea Codreanu s-a nãscut la 13 septembrie 1899 la Husi, cu numele Corneliu Zielitski. În anul 1902 tatãl sãu, Ion Zielitski si-a românizat numele în Zelea Codreanu. Mama sa, Eliza nãscutã Brauner era de origine germanã. Corneliu a fost botezat într-o bisericã ortodoxã odatã cu pãrintii sãi, care s-au convertit si ei, la credinta ortodoxã. “A urmat cursurile scolii primare la Iasi si Husi, iar între anii 1912-1916 a fost înscris la liceul militar de la Mãnãstirea Dealu. A aderat la Garda Constiintei Nationale în 1919, atras de caracterul anticomunist al organizatiei. În 1920 a participat la actiunile de ãnãbusire a revoltei comuniste de la Atelierele CFR Nicolina. Admis la facultatea de drept din Iasi, a devenit presedintele Societãtii studentilor la drept, organizatie pe care a dizolvat-o pentru a fonda, în 1922, „Asociatia Studentilor Crestini“. În semn de protest fatã de decizia rectoratului universitãtii de a ãncepe anul scolar fãrã traditionala slujbã religioasã, Codreanu s-a baricadat în interiorul institutiei. Din cauza acestei actiuni a fost exmatriculat. (…) În 1931 este ales în parlament deputat de Neamt, obtinând, conform documentelor vremii, 11.300 voturi valid exprimate. În 1932, devine pentru a doua oarã parlamentar, candidând în judetul Tutova, cu 5.600 de voturi. În 1933, Codreanu întemeiazã – ca expresie politicã a Miscãrii Legionare – partidul Totul pentru tarã (prezidat de ing. Gheorghe Clime), cu o platformã-program atât de violent fascistã, antisemitã si antioccidentalã, încât prim-ministrul liberal I. G. Duca, delegat de Carol al II-lea sã organizeze alegerile, îi interzice participarea la alegeri. Duca e asasinat dupã trei sãptãmâni de un grup de trei legionari. Stere Ciumetti, secretarul Miscãrii Legionare, este asasinat în replicã la 29 decembrie, în acelasi an, din ordinul lui Victor Iamandi, ministrul liberal al justitiei, corpul sãu fiind aruncat într-un lac bucurestean. Printre inculpatii în procesul intentat asasinilor lui Duca, în afarã de Codreanu, au compãrut si generalul Gheorghe Cantacuzino-Grãnicerul, Nichifor Crainic si altii sub acuzatia de conspiratie criminalã. Codreanu a fost achitat din nou, instanta considerând cã nu era vinovat de crimã, desi el avea teoretic controlul absolut asupra organizatiei. La 24 septembrie 1934, Codreanu a convocat „Consiliul de onoare al Legiunii” pentru a-l judeca pe ziaristul legionar si anticodrenist Mihai Stelescu pentru cã acesta publicase în ziarul la care lucra un articol care-l critica pe Codreanu si cã ar fi organizat un atentat la viata „Cãpitanului”. Consiliul, respectiv Codreanu, l-a declarat pe Stelescu „vinovat de înaltã trãdare fatã de Legiune si cãpitan” si a decis excluderea lui Stelescu din miscare. Dar Stelescu si-a continuat critica la adresa „Cãpitanului”, pe care l-a fãcut las, desfrânat si slab orator. ãn 1936, un grup de zece legionari, studenti la teologie, pãtrunde în spitalul în care era internat si ãl ãmpuscã pe Stelescu în patul de spital, dupã care si ciopârtesc cadavrul cu topoarele, dansând în jur si murmurând psalmi pentru odihna celui ucis. Grupul de criminali trimis de „Cãpitan” ca sã-l pedepseascã pe disident a primit porecla „Decemviri“ („zece bãrbati”), iar cei care l-au pedepsit pe I. G. Duca au fost numiti „Nicadori“. Fãptasii s-au predat politiei si au fost omorîti la rândul lor, în 1938, odatã cu Codreanu”, se mentiuoneazã în documentele vremii.
