spot_img
1.9 C
Vaslui
05-nov.-2024
spot_img

Sorin Oprescu transmite primul mesaj, din spatele gratiilor: „Domnilor, aveţi puțintică răbdare”

- Advertisement -

Alexandru Chiciu, avocatul primarului Capitalei, acuzat de fapte de corupţie, a declarat, luni seară, după ce l-a vizitat pe acesta în arest, că Sorin Oprescu „nu va demisiona”, iar mesajul său pentru toţi cei care s-au grăbit să-l acuze este: „Aveţi puţintică răbdare, domnilor!”, scrie Mediafax.

Alexandru Chiciu, avocatul principal al primarului, care l-a vizitat luni pe Sorin Oprescu în arest, a spus că primarul Capitalei îi roagă pe bucureşteni să aibă încredere în el. „Mesajul către toţi cei care s-au grăbit să-l acuze ca o persoană coruptă este: „Aveţi puţintică răbdare domnilor!””, a declarat pentru MEDIAFAX avocatul Alexandru Chiciu.

Avocatul a menţionat că Oprescu se simte mai bine şi se gândeşte deja la apărarea pe care o va face. De asemenea, Chiciu a precizat că sunt persoane care pot arăta anumite lucruri împotriva acuzaţiilor DNA.

Avocatul a arătat că, până la acest moment, primarul Capitalei nu a fost vizitat de niciun apropiat, dar în zilele următoare va primi vizite. Chiciu, a declarat, luni după-amiază, înainte de a-l vizita pe Oprescu în arest, că primarul Capitalei nici nu a cerut, şi nici nu a primit bani: ”Acest om nu a cerut niciodată sume de bani”. Chiciu le-a spus jurnaliştilor că avocaţii au dat explicaţii în instanţă şi le-a cerut să înţeleagă că nu pot da detalii despre strategia apărării. „La instanţă, Sorin Oprescu a dat declaraţii ample şi le vom reitera în faţa judecătorilor, la contestaţie.La acest moment, întreaga echipă de avocaţi este prezentă aici, fiul lui Sorin Oprescu s-a întors în ţară sau urmează să se întoarcă. Toată lumea trebuie să fie adunată în jurul lui Sorin Oprescu. Nu este un om învins, ci un om care trece printr-o situaţie dificilă”, a afirmat avocatul.

Citeste mai mult pe REALITATEA.NET: http://www.realitatea.net/sorin-oprescu-a-transmis-primul-mesaj-din-inchisoare-ce-le-spune-celor-care-il-acuza_1786581.html
Follow us: @realitatea on Twitter

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.